Am decis să deschid această discuție, întrucât se fac adesea greșeli în privința acestui aspect. Exprimarea făcând uz de cuvântul "procent" poate deveni problematică uneori.
Înainte de a începe, trebuie făcută distincția clară între procent " o parte dintr-o sută" și procentaj "calculul pentru stabilirea procentului".
Ceea ce vreau să subliniez este folosirea greșită a acestor tipuri de exprimare. Înainte de a începe, este relevant faptul că însuși cuvântul "procent" are etimologie latină și însumează sensul de "parte dintr-o sută"( prepoziția "pro" + numeralul cardinal "centum" care înseamnă 100). De aceea, să zicem "în procent de sută la sută" reprezintă un pleonasm, întrucât exprimăm același lucru de două ori. Este corect fie: "în procent de o sută", fie " sută la sută" dar nu "procent de sută la sută". Desigur, acest lucru este valabil pentru orice valoare am folosi: "procent de șaptezeci și cinci" sau "șaptezeci și cinci la sută". Bineînțeles, formulele marcate cu roșu sunt folosite foarte des și le veți întâlni tot timpul. Există șanse ca acestea să devină norme la un moment dat, datorită frecvenței lor.
Prin urmare:
Corect: "sută la sută"/"șaptezeci la sută" sau " procent de o sută"/"procent de cincizeci" ( orice valoare de la unu la o sută)
Greșit: " procent de cincizeci/sută/șaptezeci la sută"
cum este corect: s-o odihneasca sau sa o
Nevoie sau nevoe
Cum este corect: culoare albă sau alb?
FACTURIILE SAU FACTURILE
Cum este corect: spune, zii?