Top 10 tipuri de profesori - Ancheta sociala

Sunt anchete sociale de tot felul în societatea de azi, dar ajung să atragă, nu știu de ce, mai ales acelea cu subiecte mai ciudate: Ce animal ai vrea să moară vecinului și să nu fie capră? Ce a-i propune pentru descoperirea legii gravitației în locul mărului? Cum ai denumi continentul american dacă l-ai descoperi tu primul? Nu, n-am de gând să încerc marea cu degetul răspunzând la asemenea chestiuni, ci mai degrabă să furnizez aici câteva răspunsuri date de oamenii care nu au dorit sau nu au putut să se facă profesori. Cum vedeți în titlu, această întrebare a fost pusă participanților următori:

Participantul 1 (barbă roșie, grăsime mare):

Dom’ le, eu nu-i suport pe copii. Nu se poate școală fără copii? Am alergie la țipete, îmbrânceli, alergări. Nu înghit jocurile decât dacă le joc eu pe calculator. De altfel, eu nu mă joc, ci cercetez. Dar ce să înțeleagă un țânc oribil asemenea subtilități?

Participantul 2 (fără barbă, bâlbâindu-se ușor):

N-aș ști, n-aș ști ce să le spun. Gândiți-vă, gândiți-vă cât de greu, cât de greu e să te hotărăști asupra unui lucru, lucru pe care să-l emiți. Nu contează, nu contează prima impresie? Contează. Enorm, enorm. Deci, deci, deci. Mi-ar fi imposibil să le vorbesc ceva. Fiindcă, fiindcă nu-mi trece nici, nici până acum prin cap acel lucru extrem, extrem de interesant. Cu care să-i captivez instan…instam… instantaneu.

Participant 3 (ochi arzători, pumni bine conturați):

Mi-e îmi place să fiu ascultat fără crâcnire. La mine acasă, lucrurile nu se negociază. Ce am hotărât, rămâne hotărât. Cine a greșit, îl învinețesc. Cine mi se pare c-a greșit, îl învinețesc. La mine în clasă, dacă aș fi profesor, toți ar fi…vineți...

Participant 4 (coafură bob lung, unghii pictate, vorbește foarte repede):

Am tentația de a-i trata pe copii ca pe adulți. Îi întreb de unde și-au făcut coafura, ce muzică bună ascultă, ce haine poartă și de la ce firmă anume și le-au tras. Nu văd care e diferența dintre oră și pauză. Și da, sunt solidară cu copiii. Dacă aș fi profesor, ar fi mereu o relație de șuetă, de bârfă și de taclale. Și, o! aș povesti jumătate de semestru excursia mea… în Italia. Mamma mia!

Participant 5 (față acoperită cu voal, gesturi de învingător):

Dacă aș fi profesor, aș sta doar cu spatele spre elevi. Ei n-ar avea voie să-și ridice privirea din cărți și caiete. Nici măcar atunci când știu răspunsul la vreo întrebare. Ar sta cu capul privind spre buric, s-ar îmbujora de rușine și s-ar bâlbâi îngrozitor când ar vorbi, deși ar ști răspunsul dumnezeiește. Fiindcă, dom’ le, să fim serioși, cum ai putea compara niște elevi neștiutori care abia dau cu nasul prin materie cu mine, omul care știe totul în domeniul meu. Privirea lor, cu încă atâta întuneric al neștiinței înăuntru, mi-ar păta ființa mea solară.

Participant 6 (îmbrăcată în roz și purtând balerini comozi):

Eu n-aș putea să le dau note mici și micuțe acestor copii atât de drăgălași, de minunați, de frumoși. Și dacă fac o prostie, ei și!, cine nu face prostii? Și dacă n-au învățat, ei și!, cine învață întotdeauna la toate? Și dacă se bat mai zdravăn, ei și!, cine nu s-a bătut niciodată? Ar avea la mine toți nota zece automat și cei care știu și, mai ales, cei care nu știu. Ei și! Cine nu a primit un zece fără să știe nimic? Drăgălașii, pufoșeniile, piticuții mei!

Participant 7 (persoană gravă, cu un timbru de bolnav de plămâni):

La mine în clasă ar fi armată (tușește). Cum intru în clasă, elevii vin în fața catedrei aliniați pe două rânduri (tușește). De la cel mai mic la cel mai mare (își scoate batista și scuipă). Întâi îmi trimit un răsunător: Să trrrăăiți, dom’ pro-fe-sor! (tușește în rafale) Le dau preventiv un culcat-sculat, de trei ori, executat ca la carte (își drege glasul), apoi le ordon adunarea în bănci și pregătirea pentru instruire (tușește). Termen – cât arde un chibrit. Cine e mocăit (tușește), vine în fața clasei, execută cinci culcat-sculat și e ascultat (tușește o dată scurt) din toată materia. Plus (tușește lung) trebuie să știe tot regulamentul de ordine interioară al școlii pe dinafară (scoate batista, tușește și apoi își admiră pata de sânge lăsată acolo). Cine vorbește în clasă… îi trage culcat-sculat toată ora (tușește o ultimă dată și leșină).

Participant 8 (nas roșu, dinți mari):

Nu, n-aș putea să fiu profesor. Copiii mă fac să râd tot timpul. V-ați gândit vreodată cât de contagios e râsul? E de ajuns să-l văd pe unul zâmbind, nu mai zic să râdă ușor sau din toată inima. Mă apucă niște hohote de râs… epopeice, iar elevii se molipsesc de la mine și eu râd de ei și ei râd de mine. Și nu știu de ce râdem și ne oprim, ne privim mirați de ce-am râs și unul chicotește de ce s-a râs înainte și îmi aduc-aminte și eu de cum am râs și izbucnesc și toți își aduc-aminte și iar începem să râdem. Ce mai, o oră de clasă, dom’ le, e una de comedie bună.

Participant 9 (persoană foarte aranjată, cu o trusă de prim-ajutor alături):

Am auzit-o pe căscata aia precedentă. Auzi, să râdă toată ora. În condițiile de azi complet neigienice, cu atâția microbi care sunt răspândiți în atmosferă în timpul râsului. E o femeie complet imprudentă. Eu, la clasă, aș veni cu toate dezinfectantele Hexi Pharma după mine. Elevii ar trebui să aibă pregătite pe pupitru următoarele lucruri în trusa de prim-ajutor cu care trebuie să fie echipați. Uitați-le, că le am și aici: un lighean de mici dimensiuni pentru operația de curățire a mâinilor, o jumătate de litru de spirt, un spray antibacterian și o mască prin care să li se filtreze expirațiile. O cameră foto pentru dovada igienei. Astfel, la lucrările de control se va crea un mediu complet aseptic. Vor avea în trusă o pereche de mănuși chirurgicale de unică folosință și vor trebui să vină cu dovada filmată că s-au spălat cinci minute încontinuu pe mâini. Lucrarea de control va fi scrisă cu mâinile băgate într-un aparat în vid (pe care școala îl va achiziționa pentru fiecare dintre ei), cu toate elementele sterilizate de laborantul școlii (angajat numai pentru așa ceva) înainte. Gândiți-vă, dom’ le, acele lucrări vor ajunge în mâinile mele. Câți microbi ar purta dacă nu aș lua aceste minimale măsuri! Și-așa, mi se pare lucrul cu copiii un risc de infecție imens.

Participant 10 (față de șoricel, ochelari cu dioptrii de neprivit):

Nu pot să fiu profesor fiindcă nu aș ști pe copii cum să-i fac să citească o carte. M-aș duce la primul elev și l-aș îndemna să citească o carte, următorului i-aș porunci autoritară să citească o carte, la al treilea aș plânge, apoi tot așa, aș face istericale, aș trage cu pușca în sus, aș chema televiziunea să vadă atâta nesimțire, i-aș soma cu polițistul de proximitate alături și cu un deținut în lanțuri drept exemplu negativ, aș chema directorul să fie martorul la atâta groasă nepăsare. Și dacă tot nu se rezolvă, i-aș convoca pe părinţi și, după ce le-aș trage o ședință comunistă cu mustrări aprige, i-aș condamna la doi ani cu executare într-o bibliotecă publică, bineînțeles cu salariul minim pe economie. Da, dom’ le, cu elevul te pui abia când începe să citească, dle, și nu citesc!

Am selectat doar zece răspunsuri,. Fiindcă sunt și eu un mândru reprezentant al societăţii europene de tip zecimal. Pe cât posibil, am evitat răspunsurile stereotipe, foarte numeroase de altfel, de tipul: ”eu cum intru la clasă, am și așternut un doi fiecăruia în loc de Bună-Ziua! Și apoi să vezi, dom’ le, cum zbârnâie elevimea română!” Ha!