Salonul de frizerie-coafură

Suntem, între altele, și o civilizație a aranjării părului. Am fost deseori judecat foarte aspru fără să înțeleg de ce, până nu m-am uitat în oglindă – eram sau nepieptănat sau nu-mi spălasem părul o dată la două zile sau îmi stătea aiurea freza. Și, cum pentru mulți părul înseamnă chiar personalitatea individului, deveneam un ce neglijabil, demn de bălăcărit.

Acum să vedeți ce mi-a fost dat să aud la o frizerie de mall unde am intenționat să-mi aranjez părul. Eterna mea problemă e că nu știu ce comenzi să dau. Cât de lung să fie părul, cum să stea în lateral, în față, dacă să fie sau nu pierdut la spate, dacă să îmi las perciuni sau vreau un contur frumos urechii, dacă-mi convine părul filat sau trecut cu drotul. Imediat mă miros de ageamiu toți frizerii și-și fac de cap în părul meu. Invariabil, plec nemulțumit dar, în același timp, mă gândesc că, de fapt, vina e a mea, neștiind ce comenzi să dau. În fine, așteptam pe un culoar în care se auzeau și ce vorbeau clienții de la frizerie și cele de la coafor. Am fost atent, normal la băieți:

- Salut, Valentine, am venit să-mi tai pleata. Gagica mi-a zis că par un cățel plouat și mi-am tras o ceartă cu dânsa… Să mă tunzi scurt și smart.
- Gata, șefu’, vă iau ciufu’ după dorință. Mai ceva ca la saloanele din centru, da’ la noi e bine la preț.
- Auzi, cu saloanele astea. N-aveam ce face într-o pauză și m-am uitat cu niște colegi la cum se numesc diferite frizerii.
- Și… ați găsit și de’astea, cu nume mai zbanghii?
- Stai să vezi. Este una care se cheamă, ăăă, Atelierul de Tuns. Preetenii comentau că acolo se tund ăia cu față de oaie. Altuia îi zicea Frizeria cu un singur scaun. Proștii mei râdeau de grasu’ clasei că acolo nu i-ar fi încăput fundul. Era și frizeria cu un nume de necomentat: Auzi! Golans Barbieratoo. Și apoi erau și din cele de fitz: Chic &Magnifique sau aceasta imposibilă: Bigudi Beauty House.
- Sunt multe, șefu’, dați-vă capu’ mai la stânga, dacă nu vă supărați. Ei, și ce părere v-ați făcut din povestea asta? 
- Hm, sfântul internet m-a învățat un lucru. Că există trei tipuri de saloane – unele pentru pensionari și amărășteni, de’astea între 7 și 10 lei tunsu’; apoi, cum mi se pare și asta de-aici, dar cu excepția ta, frate Valentine fiindcă ești first-class, sunt cooperativele de meșteșugari. Au pretenții, dar nu și meserie și te și ciupesc între 20 și 40 de lei. Și sunt și saloanele de 5 stele pentru fițoși de calibru unde sub 60 de lei numai tunsu’, fără alea-alea, nu scapi.
- Da, șefu’, să lucrezi la saloanele alea din urmă trebuie musai ori să fii hair-stilist, ori să ai pile, ori să știi din greu orice mișcare în fițe. Altfel, nu te apropii. Ei, ce ziceți, vă trag și o frecție moale a capului

- Merge, că sunt cam stresat. Uite, mi-am adus-aminte de-o șpârlă. Îmi povestea tata că pe vremea de era el tânăr, s-a dus tot așa, la o frizerie de cartier. Prin clasa a 11-a, pe-acolo. Voia să se facă punkist, mă rog, să-și facă o creastă la păr.
- Mai sunt și acum ciudați d’ăștia, rași stânga dreapta și cu ditai’ creasta, eventual vopsită la mijloc.
- Așa. Cam așa. Se duce la o frizerie de pensionari. Pe-atunci nu știa că se împart saloanele în unele, altele. Adică fanteziști versus poporeni. Ei, a dat peste un nene căruia i-a spus de trei ori să-l facă punk. Să arate și el a băiat la modă. Acela, un moș cam țigănos i-a spus: - Gata, mânca-ți-aș. Te fac la pleată de-or să stea gagicele aleneate.
- Ei, și?
- I-a tras cea mai scumpă frizură țigănească. Una numită boldenească, ba i-a mai cerut și un preț dublu pentru asemenea bijuterie. Căpătase cea mai tipică față de cocalar. Oricât se zgâia el în oglindă, nu semăna cu freza de cocoș nicicât. Mai rău, pe drumul de întoarcere s-a întâlnit cu mă-sa căreia i-a dat binețe. Ei bine, nici maică-sa nu l-a recunoscut. S-a uitat după el lung, cine o fi acela care-i zice: salut mamă și a plecat fără să zică nimic. S-a dus acasă și n-a mai ieșit de rușine trei zile afară.
- Mde, șefu’, dar am văzut că vă place să vă tund eu. De ce m-ați ales pe mine?
- Valentine, până să te găsesc, m-au înnebunit alții, pe la alte saloane. Ba nu se spală pe mâini după ce mătură și-ți înfig mâna în păr. Ba nu-și dezinfectează nici uneltele după utilizare – au astfel motive puricii și mătreața să sară dintr-o coamă într-alta.
- Ai, ai! Și să-i vedeți pe neîndemânatici cum își ascund faptul că habar n-au să tundă cu ajutorul fixativului. Și-acela de proastă calitate.

N-am reușit să văd fața tânărului ce discutase cu Valentin, fiindcă atenția mi-a fost atrasă de-o mare bufnitură venită dinspre cealaltă secțiune a salonului. O coafeză n-a fost atentă și și-a răsturnat tot dezinfectantul în sertarul dulăpiorului său din PAL melaminat. Colega ei, cea mai apropiată de mine pe partea stângă, glumea cu clienta ei:

- Auziți, domnișoara Cristina, asta nu e rău. Avem unde să ne dezinfectăm rapid instrumentele. Le băgăm în dulapul ei…Ha!... Dar cum vreți să vă iau?
- Vreau, evident, să-mi tundeți doar tocătura. Mă bigudați un sfert de oră, dar fără să-mi faceți sarmale în cap că mă sinucid. Mai bine ați folosi crepanatorul. Și da, dați-mi, după ce îmi faceți niște bucle îndrăznețe, cu nuanțatorul ceva vișiniu pe buclele astea două.
- Ok. Doar atât? N-ați vrea o tunsoare în bob scurt? V-ar prinde bine?
- Nap. Am încercat-o și nu mai vreau să fiu o adolescentă boring cu păr nașpet.
- Hm, domnișoară Cristina, v-ați uitat prin revistele alea glossy, Bravo Girl, Popcorn, și veți fi văzut acolo frizuri care, de fapt, nu v-ar sta bine.
- Ba eu cred că am look-ul potrivit. Mai mult, să vedeți, dacă mă faceți cum vă spun, că mâine o să fiu a mai girlish dintre toate colegele.
- Bine, cum credeți. Dar e mult de așteptat. Și, orișicât, trebuie să vă dau și la cască.
- Bine, dacă altfel nu se poate. Dar să iasă totul K Lumea. Acum, dacă e așa mult de așteptat, zi-mi ceva din poveștile tale de pe-aici.

- Hm, păi să vezi. Avem deasupra noastră un vecin cu care patronul se află mereu în conflict. Nu-ți spun că din cauza ăluia a fost dată afară o colegă, destul de bună prietenă.
- De ce?
- Purta pantofi cu toc. Ei bine, pe vecinul nostru îl deranja țac-țacul pantofilor când colega mea tundea clienții. El dormea mereu la unu după prânz și zicea că nu poate din cauza noastră. Ne-a dat în judecată pentru asta, închipuie-ți!
- Și… de ce colega ta n-a cedat?
- Nah. A zis că ori vine după cum îi place ei, ori aleagă-se ce s-o alege. Patronul n-a avut ce să facă și a dat-o afară. S-a dus la alt salon....
- Asta e. Mai e și acum vecinul acela?
- Mai e, că nu s-ar muta mai repede la cimitir, Doamne ferește! Acum iar umblă boșorogu’ să ne dea în judecată fiindcă îi miroase prea des a parfum în casă.
- În fine, dă-l încolo! Zi-mi altă întâmplare, mai hot!

- Ei, să-ți zic de o clientă care s-a apucat să-și alăpteze toddlera de aproape doi ani când aceasta a început să bâzâie. Mi-a spus că nu-i dăduse cam de demult bebelinei lapte, dar nu-mi închipuim c-o să-i dea o porție de tzitzi chiar aici.
- Păi nu a fost scandal? Cu celelalte cliente, cu patronul?
- Aveai cu cine te pune! Era din alea ce-și alăptează bebelina peste tot. Mie nu mi se pare că e bine. Ar putea fi deochiate și să rămână sterpe în tzitzi.

Exasperat de ultima poveste, mi-am luat tălpășița din frizerie. Eram de aproape o oră la coadă și niciunul dintre clienți încă nu se urnise de pe scaun. Se mișcau ca mortu’ frizerii de acolo și mai stăteau și la bârfă. Erau și o grăma’ înaintea mea la coadă. Las’ că mă tund singur acasă după rețeta pe care mi-a dat-o un frizer mai demult. Țin foarfeca cu partea de jos țeapănă, iar partea de sus o las să cadă ca o ghilotină: Țac-țac-tac-pac.