10 poezii deochiate de Mihai Eminescu

Mihai Eminescu este unul dintre cei mai mari poeți români. Se studiază în școli, începând din clasa a II-a sau a III-a. Statistic vorbind 99,12(5)% din cititorii acestui blog au auzit cu siguranță de poeziile: „Luceafărul”, „Ce te legeni?..”, „Scrisoarea I”, poezii ce se predau și în școala generală.

În secțiunea „Scriitori” de pe Cum se scrie?, s-au publicat și se vor publica lucruri mai puțin știute despre autori (deci și această postare ar putea surpinde pe mulți cititori).
Fără să mai lungesc introul acesta banal, haideți să citim, dar nu cu voce tare, ce gânduri și sentimente ne transmite poetul.

[Culegere de irmoase] (1876 – 1877)

De-aş muri de dor de mure – mure, mure, mure,
Nu m-aş mai duce-n pădure – dure, dure, dure
Căci vătaful murelor
Lade-n dosul tufelor
Cum mă prinse,
Jos mă puse,
Cu capul pe-o rădăcină,
Cu curul pe-o căpăţână,
Cum o puse, cum se duse
Parc-a fost pustia * unsă
Uns-a fost cu unt de oaie,
Ce se duse pân-în coaie.

[„Se miră…”] (1871 – 1872)

Se * miră * *** ***
Olio ce-i deasupra mea
*** *** *** *** ***
Suliţă în peliţă
După ea vin gâfâind
Un desag cu două ouă
Şi mă împle de zăduf
Ia să-i dau şi eu un puf!

[„Măi jupân fanaragiu”]  (1871 – 1872)

Măi jupân fanaragiu
Na-ţi pizdă şi dă-mi rachiu,
Dă-mi rachiu nde-l prefăcut
Să stau bine la futut.
(…)
Mai slăbeşte-mă din pulă
Că-mi dă rachiul pe gură.
Ba măcar să-ţi dea pe nas
Că din pulă nu te las.
*
Fata mare stă călare
Pe-o pulă lată-n spinare
Şi se vaită şi se plânge
Vai de ea că nu-i ajunge
Şi se plânge şi se vaită
Vai de ea că nu-i mai lată

[„Ah, cum nu-i aicea nime”] (1871 – 1872)

Ah, cum nu-i aicea nime
Să mă scap de mâncărime
Să storc boţul între craci,
Să-i sug măduva din saci.

[„Cum mă trece…”] (1871 – 1872)

Cum mă trece cald şi frig
Când mă ţii de bumburig.
Tu dă-ncoace mascarara
Să mi-o joace bumbarara.
Cum mă trece-nfiorează
Când mă ţii de bumbarază,
De tăşulca care-ţi suge
Tot vânatul care fuge
Şi din pulă şi din coi
Când dai curul înapoi.

[„Alei puică”…] (1871 – 1872)

Alei* puică mişcă-ţi gura
Să se vadă muşcătura.
Cum puicuţă* nu te-nduri
Să mă klaşi să-ţi văd de curi.
De curi albi ca şi omătul,
De lindicul sperietul.
Să-l punem la rânduială
Cu niţică zgândăreală.
Vin * colea * şi-oi şti să lupt
Crăpătura * să ţi-o-nfrupt
Că destul am stat pe post
Sub pecete cât a fost.
Sub pecetea cea de fată
Când pişai * ca o săgeată.
De când dragă te purcişi *
Urlă valea când te pişi.
Merge drumul din lindic
Până chiar pe sub buric
Şi buricul frică n-are
Că el merge tot călare.
Da lindicu-i mânios
Că el merge tot pe jos
Pe spetezea * pizdii late
Pe bucile afumate.
Mult mă mir şi mă badur *
Cum stă pida lângă cur,
Şi nu moare
De putoare.

[„Pune capul…”] (1871 – 1872)

Pune capul între craci
Să văd o mie de draci.
Mai că-mi trece şi auzul
Când îmi gâdil bumburuzul
Nu se rupe cheotoarea
Bumburuza *, bumbaraua *.
Dă-l încoace să mă frigă
Şi să-l punem în verigă,
Veriguţă de pelcică
Se lărgeşte – oricât de mică,
Veriga de catife-i *
Se lărgeşte oricât vrei.
Oliolio pizdă cu dinţi
Cum m-ai scos şi-acum din minţi.
M-ai băgat la cheltuială
Pentru zamă şi scrobeală.

[„Vin la neica…”] (1873 – 1874)

Vin la neica ca să-ţi prindă
Roza ta pe-un fir de ghindă
Şi să-ţi gădile-ncet negul
Când ţi l-a băga pe-ntregul,
Şi *** ta icoană *
Drept în contra o-mpreună *
Tu ridică, joacă, saltă
Toată *** ta naltă.
Şi trăgându-ţi veriguţa
Îţi mănâncă focul puţa,
Cât simţind că *** dragă
Şi mai zice: Bagă, bagă,
Mai adânc destul nu-i sunt
Multe noduri până-n fund.
Bagă-l pân’la rădăcină,
Să fiu floare pe tulpină
Simt căldură-n măruntaie,
Când îţi pun mâna la coaie.
Pune-ţi drăguţele buze
Pe a ţâţei bumburuze
Şi le strânge-n dinţi mai iute
Că e ca şi când m-ai fute.
Zgândăreşte – vezi cum creşte
Ţâţa mea şi se măreşte.
Ah drăguţă fără preţ
Să m-aşez mai bine-n jeţ
Tu mai dă-i, mai dă-i o leacă
Ţine ţuga * freacă, freacă,
Ha, ha, ha, ş-a doua oară
Chiar din creştet mă-nfioară.
Să scârnez * mă lasă dragă
Că-i pe moarte, nu-i de şagă.
[Ce păcat că n-ai în coaie
Şi mai multă jumăraie.]

[„Şezi călare…”] (1880 – 1882)

Şezi călare drept în dop
Şi să mergem în galop
Ohohoi cum salt [cu] gust
Şi te zvârl din pulă-n sus
Şi te prind în pulă iar,
Dilce fată ca un dar.
Stai, drăguşă, iar mă salt!
C-acu vine celălalt
Moment dulce când de rod
Tu mă sugi, eu mă slobod
Oh, apără-te, cum nu pot
S-intru-n tine, dragă, tot,
Să mă bag în pizdă-adânc,
Dinăuntru să te mânc
[Să mă bag în pizda ta
Dulce fată, fata mea!]

[„Ia te dă…”] (1880 – 1882)

Ia te dă cu curu-ncoace
Ca să caut ce îmi place
Pleacă-mi-te-n jos aici
Rochia ta s-o ridic,
Rochie, cămaşă, poală,
Ca la cur să-mi rămâi goală.
Ah, drăguţă, ce curată,
Nici un păr pe pielea toată;
Ca şi caşul alb sunt ***
Să-i simţi mari *** te-aduni *.
Dar icon vedem mai jos
Ce zvâcneşte-aşa frumos
Şi se zbate-n degete
Şi nu vrea să pregete.
Ah, l-am prins de căpuşor,
E vârtos şi stă-n picior,
Sunt şi buze ca să-l ţină
Cum îmi ard ele în mâini,
Ard, zvâcnesc, voi să le rupă,
Ori drăguţă să le-*astup.
Dă-mi guriţa să m-adap
Şi să-ţi pun poalelel-n cap;
Ia te-ntoarce, te crăcană
Şi te-nfige ici, puicană.