Tudor Arghezi - lucruri pe care nu le știe toată lumea

publicat acum 2 săptamâni de
Tudor Arghezi - lucruri pe care nu le știe toată lumea

Tudor Arghezi (n. 21 mai 1880, București - d. 14 iulie 1967) a fost un scriitor român cunoscut pentru contribuția sa la dezvoltarea liricii românești sub influența baudelairianismului. Opera sa poetică, de o originalitate exemplară, reprezintă o alta vârstă marcantă a literaturii române.

A scris, între altele, teatru, proză (notabile fiind romanele Cimitirul Buna Vestire și Ochii Maicii Domnului), pamflete, precum și literatură pentru copii.

A fost printre autorii cei mai contestați din întreaga literatură română. Numele său adevărat este Ion N. Theodorescu, iar pseudonimul său, Arghezi, provine, explică însuși scriitorul, din Argesis - vechiul nume al Argesului. Ovid S. Crohmălniceanu propunea în studiul consacrat operei poetului din Istoria literaturii române între cele două războaie mondiale o altă explicație, pseudonimul ar proveni din unirea numelor a doi celebri eretici, Arie și Geza. Arghezi este unul dintre autorii canonici din literatura română.

Ca mulți alții din generația sa, Arghezi a trăit să vadă România implicându-se in Primul Război Mondial, de partea „greșită” în opinia lui, a primit consacrarea în România Mare, și a cunoscut, de aproape, toate regimurile din cei 30 de ani ce separă realizarea aspirațiilor naționale (1918) și instaurarea regimului comunist (1948). Marele poet s-a raportat diferit la fiecare dintre aceste regimuri, ducând-o mai bine pe vremea Regelui Carol, arestat în timpul lui Antonescu, denigrat și marginalizat de comuniști, reabilitat tot de aceștia câțiva ani mai târziu, scrie historia.ro.

Tudor Arghezi – sau, pe numele său adevărat, Ion M. Theodorescu – se naște la București în mai 1880, și debutează în presa literară timpuriu, la doar 16 ani, într-o publicație condusă de Alexandru Macedonski. Utilizează pentru prima oară pseudonimul de Arghezi in anii 1897-1899, când publică proză si poezii în Revista Modernă și Viața Nouă. Incă de la început, tânărul scriitor s-a simțit atras de poezia modernistă, cu precădere de simbolism. Macedonski spunea despre el în acei primi ani de creație că:

“Acest tânăr, la o vârstă cand eu gângăveam versul, rupe cu o cutezanță fără margini, dar până astăzi coronată de cel mai strălucit succes, cu toată tehnica versificării, cu toate banalitățile de imagini și idei, ce multă vreme au fost socotite, la noi și în străinătate, ca o culme a poeticii și a artei.”

La 19 ani Arghezi a intrat la mănăstirea Cernica, de unde pleacă patru ani mai târziu. Este ciudat să ni-l imaginam pe autorul faimoșilor Psalmi ca luând-o serios pe calea călugăriei: să ne amintim versurile psalmilor saăi: „Singuri, acum în marea ta poveste,/ Rămân cu tine să mă mai măsor,/ Fără să vreau să ies biruitor./ Vreau să te pipăi și să urlu: Este!”

Arghezi, colaboraționistul

Anii 1914-1916 sunt anii în care intelectualitatea românească se împarte în mai multe tabere: antantofilii, adepții păstrării neutralității și germanofilii. Arghezi a ales cea din urmă tabără, fapt ce i-a adus ulterior numeroase prejudicii. Ca și în cazul multora, alegerea poetului n-a fost dictată de o puternică germanofilie cât de frica de Rusia. Ca atare, Arghezi a condamnat intrarea României în război de partea Antantei, a denunțat alianța cu Rusia Imperială și, în momenul ocupării țării de trupele germane, a ales să rămână la București. În acele luni, a scris mult in publicațiile filogermane și în cele aflate sub controlul ocupanților. Activitatea sa din acești ani i-a adus un mandat de arestare cu o acuzație și condamnare pentru colaboraționism. A petrecut un an în închisoare împreună cu alți ziariști și scriitori „colaboraționisti”, între care cei mai cunoscuți sunt Ioan Slavici, S. Grossman, D. Karnabatt si Dem. Theodorescu. Pedeapsa primită fusese de cinci ani de zile, însă lotul ziariștilor a fost grațiat și a ieșit din închisoare după un an de zile.

Deși eliberat, au urmat ani grei pentru Tudor Arghezi, asupra acestuia planând stigmatul germanofiliei proclamate anterior. Într-o Românie ieșită învingătoare din război după ce alesese partea Antantei, cei care se aflaseră în tabăra cealaltă au fost supuși criticii întregii societăți.

În anii Regelui Ferdinand I, Arghezi a colaborat la diverse publicații, atât ale liberalilor, cât și ale țărăniștilor, evident în momentele în care unul sau celălalt partid se afla la putere. Se pare că Arghezi avea această predispoziție de a se alipi partidei puternice ale momentului. Perioada sa de glorie a venit însă odată cu revenirea în țară a lui Carol al II-lea. Carol a vrut să fie un rege al culturii și i-a reușit; este unul din marile sale merite ce nu-i pot fi contestate. Din această poziție asumată, el „i-a ajutat pe «creatori» și material, într-o anumită măsură, dar mai ales dându-le sentimentul că reprezintă ceva în societatea romanească.” (Lucian Boia, Capcanele istoriei).


sursa: cultural.bzi.ro

Cuvinte cheie:

URMĂREȘTE-NE!

Despre autor - Florin

Florin Gherheș

Primul meu contact cu "Cum se scrie?" a fost în momentul în care citeam un articol interesant (era articolul despre „Abracadabra” postat de Mihai Zinculescu – cu aproximativ un an de zile în urmă). Părându-mi-se foarte interesant articolul, am început să cercetez întreg site-ul, citind articol după articol. Îmi plăcea foarte mult ceea ce făcea Mihai aici. Știam, desigur, și de aplicație (pare-mi-se că de la știri) și am zis că e ceva wow. Așa am ajuns să văd că pe atunci Mihai avea nevoie de colaboratori. Am îndrăznit și l-am rugat să îmi permită și mie să postez pe această pagină. Fiind și în domeniu și studiind la o facultate de litere, am considerat această ocupație perfectă pentru mine. Cercetând anumite probleme, am ajuns să cunosc și eu mult mai multe despre frumoasa și uneori încâlcita noastră limbă.

Distribuie pe Facebook
Google+