Lecția despre cub de Nichita Stănescu - Eseu

publicat acum 3 luni de
Lecția despre cub de Nichita Stănescu - Eseu

Neomodernismul este un curent literar apărut în jurul anului 1960 care urmărește întoarcerea la valorile modernismului interbelic, recuperarea și redimensionarea liricului, într-un context cultural dominat de cenzură.

Astfel apare generația poeților neomoderniști: Nichita Stănescu, Ana Blandiana, Emil Botta, Marin Sorescu, Consțanta Buzea, Ștefan Augustin Doinaș.

Nichita Stănescu, cel mai reprezentativ poet neomodernist și-a manifestat de la început preferința pentru anumite teme: iubirea, moartea, condiția poetului și a poeziei, absolutul, cunoașterea, precum și capacitatea de a crea un limbaj poetic original.

Poezia „Lecția despre cub” deschide volumul „Opere imperfecte” în anul 1979. Alte opere importante ale autorului sunt: „11 elegii”, „Necuvintele”, „Leoaică tânără, iubirea”.

Tema principală a poemului este cea a creației, având mai multe caracteristici tematice: irelevantă, modernă, de imaginație și cultă. Astfel, se disting câteva idei reprezentative pentru tema poeziei. O primă idee vizează raportul dintre meșteșug și talent întrucât nu este sufieicentă doar capacitatea de a transpune în realitate o anume viziune ci trebuie găsită o cale de persuasiune a operei de artă. O a doua idee vizează raportul perfecțiune – imperfecțiune care în lumea artei trebuie să fie controlat în mod voluntar.

Titlul este un element paratextual cu rol anticipativ. Din punct de vedere gramatical sunt folosite două substantive comune aflate în raport de subordonare cu ajutorul prepoziției „despre”. Denotativul pare să ne trimita spre o formă geometrică în spațiu, în timp ce figurat putem vorbi despre următoarele conotații: artistică – modul de a realiza o operă de artă și a receptării – modul cum atrage atenția tuturor, o operă imperfectă.

Perspectiva este de tip obiectiv, poetul adoptând rolul unui artist ce oferă o posibilă rețetă de creație. În ceea ce privește elementele spațiale și temporale avem doar pe cele de tip personal întrucat nu se specifică niciun fel de dimensiuni despre cubul artistic, nici nu sunt precizate perioadele prin care se poate ajunge la a avea succes cu astfel de opere.

Primul vers „Se ia o bucată de piatră” arată modestia și lipsa de valoare a materialului inițial.

Prima idee marchează o serie de etape prin care acest material oarecare, piatra, devine un cub perfect, dar cu condiția de a fi respectate următoarele etape: un efort imens care are mult sacrificiu fizic „o daltă de sânge”, un talent artistic ieșit din comun reprezentat de „ochiul lui Homer”, o strategie artistică însolită, razuitul cu raze.

Motivul principal al poeziei este cubul care are următoarele semnificații: pe de-o parte este un obiect geometric cu o anumită configurație problematică – lipsește un colț, pe de altă parte este simbolul unei opere de artă al carei punct de atracție este paradoxul o lipsă neașteptată. Acest cub ar putea fi și un simbol al curentului artistic din prima jumătate a secolului al XX-lea, numit cubism în care pictorii, în special, propuneau o realitate alcătuită exclusiv din cuburi.

Ca motiv universal putem numi motivul lumii ca teatru întrucât artistul atrage atenția spectatorilor săi printr-o stângăcie intenționată.

La nivel prozodic, se remarcă versul liber, ritmul și măsura variabilă, toate fiind îmbinate într-o singură strofă modernă, de tip polimorf.

Expresivitatea limbajului se realizează prin epitete: „daltă de sânge”, inversiunea „zice-vor”, repetiția „cu gura ta, cu gura ta”, metafora „ochiul lui Homer”.

În opinia mea, acest poem reușește să atingă atât tema creației cât și să puncteze o serie de aspecte legate de viziunea lui Nichita Stănescu. Astfel, asociațiile inedite și neașteptate, le putem găsi și în alte poeme stănesciene precum “Altă matematică” sau “Leoică tânără, iubirea”.

Consider că este o poezie actuală prin următoarele aspecte: reușește să găsească o legătură între matematică, cea mai înaltă displicină rațională, și artă, lucru mereu greu de realizat. Va exista mereu tentația realizării unei acțiuni sau a unui lucru în mod perfect, dar această încercare este pândită de tot felul de imperfecțiuni involuntare.

Ștefan Augustin Doinaș îl apreciază pe Nichita Stănescu pentru spiritul său ludic (jucăuș) care „îl făcea să plutească pe deasupra situațiilor” astfel încât găsea un spațiu personal, însolit în care „trăirile lui nu se atingeau nici de flori, nici de mocirlă”, iar cubul lui Nichita Stănescu pare să vină dintr-un asemena spațiu.

Cuvinte cheie:

URMĂREȘTE-NE!

Despre autor - Mihai

Mihai Zinculescu

Am început proiectul „Cum se scrie?” la începutul anului 2015, dintr-o joacă, mai mult pentru mine. Scânteia ideii s-a aprins în timp ce vorbeam pe chat cu o colegă de clasă și am constatat că nici eu nici ea nu știam cum e corect un anumit cuvânt. După lansarea aplicației, în mai puțin de două zile, aceasta ajunsese la peste 20.000 de descărcări. Următorul pas este să ajungem cea mai mare comunitate de limba română!

Distribuie pe Facebook
Google+