Despre "p", "b", "s" și "z" în limba română

Regula e simplă: 

Înainte de "p" punem "s", iar înainte de "b" punem "z". De exemplu: "izbândă" și nu "isbândă", "a izbi" și nu "a isbi", "a zbura" și nu "a sbura" (excepție facem pentru revista Sburătorul - E. Lovinescu), în sfârșit "ispită", nicidecum "izpită", "ispravă" și nu "izpravă".

Explicația: din punct de vedere fonetic "p" este o bilabială nesonantă surdă, iar "b" o bilabială nesonantă sonoră. Întrucât "s" este o siflantă nesonantă surdă, iar "z" o siflantă nesonantă sonoră, pentru facilitatea pronunției nesonantele surde vor succeda nesonante surde, iar cele sonore idem. 

Prin urmare: [SP] și  [ZB]. Acesta este comportamentul standard. Cu toate acestea, există posibilitatea de a întâlni forme de tipul [SB] la unele cuvinte mai vechi. Dacă găsiți astfel de mostre, puteți să le postați în comentarii să le vedem și noi.