Cuvinte împrumutate din limba maghiară

Cuvintele împrumutate din maghiară reprezintă 1,43% din cuvintele din limba română. Iată o listă de 57 de cuvinte împrumutate din limba maghiară: a bănui = bănuiesc, vb. IV. 1. Tranz. A presupune; a presimți; a întrevedea o anumită situație, o anumită soluție etc. 2. Tranz. A considera pe cineva drept autor al unei fapte (rele); a suspecta. 3. Intranz. (Reg.) A se supăra pe cineva; a-i face mustrări. 4. Intranz. (Reg.) A regreta, a se căi. – Din magh. bánni. a (se) bizui = bízui, vb. IV. Refl. 1. A se încrede, a se întemeia, a se baza. 2. (Pop.) A îndrăzni, a cuteza, a se încumeta să... – Din magh. bizni. a cheltui = cheltuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A da o sumă de bani pentru a cumpăra sau a plăti ceva, pentru a ajuta pe cineva etc.; (peior.) a risipi, a irosi banii pe ceva, cu cineva etc. 2. A consuma, a folosi energie, timp etc. [Prez. ind. și: chéltui] – Din magh. költeni. chin = chinuri, s. n. Suferință fizică sau morală intensă; tortură, supliciu, calvar. – Din magh. kin. răvăș = răvașe, s. n. (Pop.) Scrisoare, bilet. – Din magh. rovás „răboj”. bai = baiuri, s. n. (Reg.) Necaz, încurcătură, supărare, belea, bucluc. ◊ Expr. Nu-i (niciun) bai (că...) sau de asta nu (mi)-i bai = nu face nimic, nu este nicio pagubă. – Din magh. baj. belşug = belșuguri, s. n. Cantitate îndestulătoare de bunuri (necesare traiului); abundență, bogăție, îmbelșugare. ◊ Loc. adv. Din belșug = în cantitate mare, din plin. [Var.: (reg.) bielșúg, bilșúg s. n.] – Din magh. böség. viclean = vicleni, -e, adj. (Adesea substantivat). 1. Care se poartă, vorbește fără sinceritate, ascunzându-și adevăratele intenții (reprobabile); fățarnic, ipocrit, perfid; (cu sens atenuat) șiret, șmecher, isteț. 2. (Pop.) Rău, crud, neîndurător, hain. 3. (Înv.) Care își calcă credința sau cuvântul; necredincios; trădător. ♦ (Rar) Care nu crede în învățăturile religiei creștine; păgân. ♦ (Substantivat, m.) Duh necurat, drac. [Var.: (înv.) hicleán, -ă adj.] – Din magh. hitlen. oraş = orașe, s. n. 1. Formă complexă de așezare umană, având multiple dotări edilitare, de obicei cu funcție administrativă, industrială, comercială, politică și culturală; urbe. ◊ Loc. adj. De oraș = care provine din oraș, care are caracteristicile, aspectul, obiceiurile etc. de la oraș. ◊ Haine de oraș = a) haine mai bune decât cele de lucru; b) haine croite după moda de la oraș. 2. P. restr. Partea centrală a unui oraș (1); centru. 3. Populația, locuitorii unui oraș (1). – Din magh. város. vameș = vameși, s. m. 1. Funcționar însărcinat cu controlul și cu taxarea mărfurilor care trec prin vamă. ♦ (În organizarea administrativă din Principatele Române) Dregător care avea funcția de a încasa veniturile vămii. 2. Persoană care lua în arendă dările pe care trebuia să le plătească cetățenii Romei și locuitorii Imperiului Roman. 3. (În credințele populare) Ființă imaginară care păzește vămile văzduhului și căreia sufletul mortului îi plătește vamă ca să poată trece spre cer. – Din magh. vámos. chipeș = chipeși, -e, adj. Frumos, arătos, chipos. – Din magh. képes „capabil”. uriaș = uriași, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Personaj fabulos din basme cu înfățișare omenească, de dimensiuni gigantice. 2. S. m. și f.Persoană foarte înaltă și robustă. ♦ Fig. Personalitate cu merite excepționale într-un anumit domeniu; titan, gigant; colos. 3. Adj. De proporții enorme, cu mult peste medie; enorm, colosal, gigantic. [Pr.: -ri-aș] – Din magh. óriás. a tămădui = tămăduiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Pop.) A (se) însănătoși, a (se) vindeca, a (se) lecui. [Prez. ind. și: tămắdui] – Din magh. támadni „a sprijini”, „a ajuta”. a îngădui = îngắdui, vb. IV. 1. Tranz. A da voie, a permite, a admite, a încuviința, a tolera ceva; a da cuiva permisiunea, a-l lăsa să... ♦ Refl. recipr. (Pop.) A se învoi, a se înțelege unul cu altul, a trăi în armonie. 2. Tranz. și intranz. (Pop.) A avea răbdare; a aștepta; a da răgaz; a amâna, a păsui. ♦ (Reg.) A întârzia, a zăbovi. [Prez. ind. și: îngăduiesc] – Din magh. engedni. neam = neamuri, s. n., adv. I. S. n. 1. Popor, națiune. ◊ Loc. adj. De neam (sau de neamul lui) sau neam de... = de origine, de naționalitate. ◊Expr. De tot neamul sau de toate neamurile = de toate naționalitățile; p. ext. de toate felurile, de toate speciile. A-și trage neamul din... = a proveni de la..., a se trage din... ♦ Uniune de ginți și de triburi din Comuna primitivă; p. ext. seminție; trib; populație. 2. Totalitatea persoanelor înrudite între ele prin sânge sau prin alianță; persoană care face parte din aceeași familie cu cineva (în raport cu acesta); rudă. ◊Expr. De neam (bun, mare etc.) = dintr-o familie nobilă sau dintr-o familie de oameni corecți, cumsecade. Neam prost = om bădăran, mitocan.A fi neam după Adam sau a fi neam (de) a cincea (sau a șasea, a noua) spiță = a fi rudă foarte îndepărtată sau a nu fi rudă deloc cu cineva. 3.(Înv. și pop.) Rând de oameni din aceeași generație; generație. 4 Expr. Neam de neamul meu (sau tău etc.) sau neam de neam = a) (în propoziții afirmative) din tată în fiu, din moși-strămoși, din generație în generație; b)(în propoziții negative) nimeni din familia mea (sau ta etc.). ♦ (Înv.și reg.) Partea de țarină pe care o lucrează o familie. 4. (La pl.; în Evul Mediu) Mulțime de boieri; clasă boierească; familie boierească; denumire a urmașilor boierilor mari sau veliți, care ocupau dregătoriile importante. 5. Categorie de oameni care au aceeași profesie sau anumite însușiri ori interese comune. 6. Specie, gen, varietate, fel, soi. ♦ Neamul omenesc = genul uman, omenirea. II. Adv. (Reg. și fam.) Deloc, câtuși de puțin, nimic. – Din magh. nem. tobă =  tobe, s. f. 1. Instrument muzical de percuție, format dintr-un cilindru scurt, larg și gol, de lemn sau de metal, pe fundurile căruia este întinsă câte o membrană de piele, care, lovită (cu două baghete), produce sunete. ◊ Expr. A bate toba: a) a bate ritmic cu degetele într-un obiect (de nervozitate sau de nerăbdare); b) (fam.) a avea accese de tuse, a tuși; c) (fam.) a divulga un secret, a lansa tot felul de știri. A bate toba (la urechea) surdului = a vorbi cuiva degeaba, a sfătui pe cineva zadarnic, a nu fi ascultat. A face (pe cineva) tobă de bătaie sau a face(cuiva) pântecele (sau spinarea) tobă = a bate zdravăn (pe cineva). A fi (sau a ieși) tobă de carte (sau de învățătură) = a fi foarte învățat. A umbla cu toba sau a-i bate (cuiva) toba sau a vinde averea (cuiva) cu toba = a vinde lucrurile sau averea cuiva la licitație publică. 2. Nume dat mai multor obiecte de lemn sau de metal, fixe sau mobile, în formă de cilindru gol. ◊ RTobă de eșapamentR = cutie cilindrică la motoarele cu ardere internă, care amortizează zgomotul produs la evacuarea gazelor de ardere. ♦ Organ de mașină folosit pentru transmiterea unei forțe de tracțiune prin intermediul unui cablu sau al unui lanț. ♦ Cutie metalică de formă rotundă sau dreptunghiulară, în care se bobinează filmul pentru unele aparate de proiecție. 3. Mezel preparat din bucățele de carne, de slănină, de măruntaie etc. introduse în membrana care formează stomacul porcului. 4. (La jocul de cărți) Caro. [Var.: (înv. și pop.) dóbă s. f.] – Din magh. dob. gând = gânduri, s. n. 1. Proces de gândire sau rezultatul procesului de gândire; idee, cuget, cugetare. Îi treceau multe gânduri prin cap. ◊ Expr.A frământa (sau a apăsa etc. pe cineva) gândul = a preocupa, a obseda (pe cineva) o idee. A-și lua (sau a-și muta) gândul = a nu se mai gândi; a renunța la orice speranță. Ca gândul = extrem de repede. (Dus sau căzut etc.) pe gânduri = absorbit de ceva intim, nelegat de realitatea imediată. A sta pe (sau la) gânduri = a chibzui, a reflecta (mult); a șovăi. A pune (pe cineva) pe gânduri = a îngrijora (pe cineva). A-și face (sau a intra etc. la) gânduri = a se îngrijora. A-i sta gândul la ceva = a fi preocupat de ceva. 2. Închipuire, imaginație, fantezie; inspirație. Gândul îl purta departe. 3. Loc considerat ca sediu al cugetării; minte; memorie. I-a ieșit din gând. ◊ Expr. Nici cu gândul n-am gândit = nici nu m-am așteptat la asta, n-am crezut că se va întâmpla aceasta. Când cu gândul n-ai gândi = când nici nu te aștepți. A-i da (sau a-i trece, a-i veni) cuiva (ceva) prin (sau în) gând = a-i veni cuiva brusc o idee. 4. Intenție, plan. A venit cu gând bun. ◊ Expr. A-și pune în gând = a lua hotărârea să... A pune (cuiva) gând rău = a avea intenții rele față de cineva. A-l bate (sau a-l paște etc.) gândul = a intenționa, a plănui să... 5. Convingere, părere. 6. Voie, dorință, plac. Toate s-au făcut după gândul lui. – Din magh. gond.