Cum să faci bani cu limba română?

publicat acum 8 ani de
Cum să faci bani cu limba română?

V-ați întrebat vreodată dacă se pot face bani cu limba română, exceptând scrisul unui roman sau articol? Există o metodă prin care puteți să vă distrați și să obțineți și un salariu minim pe economie (sau măcar jumătate). Am aplicat această metodă de două ori, iar rezultatele au fost neașteptate. Totul depinde de numărul de persoane (de preferat unice) cu care interacționați.

Să începem cu o întrebare (dacă nu știți răspunsul, distribuiți articolul mai departe): Care este antonimul cuvântului „cacofonie”? - răspunsul la această întrebare o să-l dau mai jos.

Pentru început aveți nevoie de un DEX și de 10 minute în care să-l răsfoiți, căutând cuvinte pe care le auziți sau le vedeți deseori pronunțându-se sau scriindu-se greșit. Cu cât găsiți o listă mai mare de cuvinte „buclucașe”, cu atât puteți câștiga mai mult. Un mic sfat ar fi să căutați mai întâi pe „Cum se scrie?” diverse cuvinte sau expresii care se greșesc frecvent.

Odată ce ați selectat cuvintele, puteți începe distracția: într-o pauză la lucru / școală sau la o petrecere / bar, țintiți un grup de prieteni sau de cunoscuți, cărora să le adresați una sau mai multe întrebări referitoare la cuvintele „buclucașe” găsite cu o seară in urmă. Dacă răspunsurile primite sunt greșite, fiecare prieten întrebat trebuie să vă dea 5 lei. În cazul mirobolant în care cel puțin un răspuns a fost corect, trebuie să-i dați 50 de lei prietenului care a răspuns „ca la carte”. Simplu, nu?

Cum stăm cu cifrele la final de lună? Personal, nu am dat niciodată „premiul” de 50 de lei (momentan), dar vom încerca să calculăm un venit potențial estimativ.

* dacă adresăm o întrebare la 4 persoane, asta însemnă 20 de lei (4 oameni x 5 lei).
* dacă o dată pe zi, timp de 5 zile (lucrătoare), adresați o întrebare la 4 persoane => 100 lei / săptămână => 400 lei / lună.

Și scenariile cu „dacă” pot să continuie până la infinit-1. Nu uitați să luați în considerare și cazul în care se fac „premierile participanților”.

Am început cu o întrebare, am să continui cu răspunsul acesteia: „eufonie”. Eufonia este o succesiune armonioasă de vocale și de consoane, care are drept efect o impresie acustică plăcută (DEX 2009). La școală și în comentariile de pe site-uri se scot în evidență doar cacofoniile. Cine se mai gândește la eufonii?

În acest articol nu am prezentat o metodă prin care puteți să deveniți milionari sau miliardari. În esență nici sumele primite sau date nu au valoare, cât crearea unei mici discuții legată de limba română.

Cuvinte cheie:
  • Ultimele întrebări

URMĂREȘTE-NE!

Despre autor - Mihai

Mihai Zinculescu

Am început proiectul „Cum se scrie?” la începutul anului 2015, dintr-o joacă, mai mult pentru mine. Scânteia ideii s-a aprins în timp ce vorbeam pe chat cu o colegă de clasă și am constatat că nici eu nici ea nu știam cum e corect un anumit cuvânt. După lansarea aplicației, în mai puțin de două zile, aceasta ajunsese la peste 20.000 de descărcări. Următorul pas este să ajungem cea mai mare comunitate de limba română!

Distribuie pe Facebook