Aglet, eghilet!!

.. articol preluat de pe pagina de Facebook a profesorului meu de Limba Romana, dl. Mirea Gabriel ..

---

Zilele trecute m-am tot jucat cu tinerii mei cunoscuţi dacă ştiu ce înseamnă ba un cuvânt, ba altul. Ieri însă mi-a venit şi mie rândul. O fată drăguţă, blondă mă întreabă suavă: - Auzi stimabile, ia să vedem dacă ştii ce înseamnă cuvântul aglet. Şi, cum sunt generoasă, ai dreptul la trei încercări… Când am auzit, am şi început să simt cum moara de cuvinte din cap începe să huruie şi să dârdâie. Cu ce să asociez eu cuvântul acesta! De unde să-l iau, în ce context! În mod evident, nu-l auzisem niciodată, ce fel de realitate o fi desemnând. Parcă a realitate socială nu era, să zicem *un rang de aglet – deşi asemănarea cu un valet personal sau cu un valet la cărţi era destul de tentantă. Nici un lucru nu părea să fie, oare ce obiect la îndemâna noastră ar fi să se numească un aglet. Fenomen din jur, nici vorbă. Vreun diminutiv de la vreun nume, aiurea. De la ce nume? De la Aglaie! Vreun format regresiv, dar de la ce? Există oare *a agleta sau *agletor! Bănuiam că e un neologism, dar parcă suna şi a cuvânt vechi. În fine, după această scurtă tocare a nervilor, mi-am mărturisit neputinţă. Dar… Lucrurile încă nu erau pe cale să se rezolve. Tinerica blondă a început să râdă: - Păi deja vreţi răspunsul? Hai să vă dau un indiciu. Este un obiect. Iar am stat câtva timp să mă gândesc, zero barat! Zexe! - Nu ştiu fată, zi-i ce înseamnă! - Nţ, a continuat ea, uite încă un indiciu. Focalizaţi-vă pe zona de jos a corpului omenesc. Cea mai de jos. - Un aglet! Hm. O fi vreun os de la biologie? Vreun defect fizic, o rană! - Iar mergeţi unde nu trebuie. Mă refeream la încălţăminte. - A, dacă mă duci în zona aceea nu ştiu. Nu mai am nicio idee. Realizez că sunt aici cel puţin câteva lucruri despre care nu ştiu nimic. Am primit explicaţia mai multor tineri că agletul este acea zona plastifiată din vârful şiretului. Oricum, am realizat că ştia satul ce nu ştia bărbatul, după cum e vorba. Eram singurul din acel grup care nu avea habar. Toţi ceilalţi aveau înalte cunoştinţe despre astfel de cuvânt. - Ia staţi măi! Dar de ce să cunoaşteţi voi aşa cuvânt? Nu ştiţi altele mai grele, ori mai utile şi, în schimb, poftim, nu mai puteţi de grija vârfului şiretului. De unde până unde? Aşa am aflat că se uitaseră la un episod din serialul de desene Phineas şi Ferb. Nici de această producţie nu am auzit, aşa că a doua parte a titlului a trebuit să vină fata blondă să mi-l scrie. Nu-mi spunea acest serial nimic. Am constatat că după abandonul lui fiu-meu de vizionare a canalelor de desene, şi interesul meu pentru ele scăzuse la proporţiile reale, adică la zero. Şi asta se întâmplase de ceva vreme. Poate şapte ani, poate zece. Se pare o lungă perioadă pentru a apărea chestii de tipul Phineas şi care au avut timp să mai şi creeze mode. Să vă spun acum câteva cuvinte despre episodul cu pricina. Înainte de toate, după ce tinerii mi-au dat sursa agletului, m-au întrebat dacă nu ştiu nici cântecul seriei respective. Nep, păream ca picat din lună: „Din urechea unui ac/ … să începi să cânţi… E fundiţa ta/,Şi cu ea noi sărim, da, da…” Cântecul este din episodul 50, Tip of the day, dar nu am reuşit să găsesc în română decât minutele de muzică. Prima impresie despre acest serial – personajele sunt rău desenate, în maniera Cartoon, dar altfel sunt foarte vii, personajele rele sunt evident şi stupide, aşa cum este şi sora mai mare, în fine sunt nişte puşti simpatici, iar melodia cu Agletul este destul de antrenantă. Mai mult, aşa cum e prezentată apare ca melodia zilei, toţi o fredonează, toţi poartă aglete sub formă de fundiţe făcute din şireturi. Cumva lumea capătă pentru scurt timp un aer sărbătoresc, totul poate fi legat cu un şiret şi să pară cumva ca un cadou neaşteptat. Şiretul cu capacitate sa ondulatorie face o fundă magică şi, dacă e asociată şi succesului momentan, transformă lumea în culori roz. Mai mult, imaginaţia hrănită de muzică pare să meargă până la anularea distincţiei bine-rău. Vreau să zic că se prinde pentru câteva momente în jocul muzical până şi ostila soră mai mare. Agletul a devenit faimos fiindcă este de fapt un pretext de feerie. Răsfoind DEX-ul, am constatat surprins că acest cuvânt – atât de popular între tineri -nu este înregistrat. În schimb, pe Wikipedia se oferă următoarea explicaţie neatestată de dicţionare, anume că este un împrumut din limba engleză contemporană (mersi, fără să indice adevărata sursă cunoscută de toţi tinerii). Din filieră franceză avem mai demult pe eghilet care, conform Wikipedia, desemnează acelaşi lucru ca aglet, dar în realitate este folosit ca sinonim al lui şiret, şnur. Eghiletul este folosit mai cu seamă în zona jandarmeriei ori a armatei şi este un articol de podoabă a uniformei militare. În franceză, cuvântul corespunzător este aiguille (ac), eventual cu forma diminutivală aiguilette (se citeşte eghilet). Cum vedem, avem un clasic fenomen de concurenţă a calcurilor. Cuvântul apare odată în mod normal prin împrumut direct pentru necesităţi de ornare cazonă, dar şi în mod indirect, prin intermediul altei limbi (în acest caz, engleza) cu o formă redusă: eghi > ag. Gramatica poate constata aici un caz interesant de dinamică a limbii. De obicei, calcul este de mai multe tipuri, lexical, frazeologic, fonetic, etc. În cazul de faţă, avem un calc semantic – cuvântul e importat cu pronunţia sa din limba cunoscută de vorbitori, dar şi un calc semantic întrucât în fiecare dintre importuri a fost adusă şi o anume semnificaţie, fie pe cea de şiret, fie pe cea de capăt al şiretului. Ar trebui să credem că există o concurenţă între cele 2 cuvinte şi mai scurtul şi mai popularul aglet îl va învinge pe eghilet care va ajunge rapid între arhaismele fonetice. De fapt, s-ar putea ca termenul doi să rămână în continuare un termen specializat, în timp ce primul să fi fost doar o modă a unei generaţii crescute cu un anume serial şi devenită publicul-ţintă al melodiei agletului. Şi, în acest uriaş proces al calcului lingvistic, ar mai trebui să distingem ceva. Deşi cele 2 cuvinte par să vizeze aproape aceeaşi realitate semantică a şiretului, nu au şi acelaşi accent al distribuţiei sensurilor. Astfel, dacă în eghilet accentul se pune pe partea practică a cuvântului, pe noţiunea de component al unei structuri mai mari (uniforma de paradă, numele fiind doar un reper de identificare), în cazul lui aglet accentul cade pe partea sa practică ori estetică. Agletul este fie componentul de plastic al şiretului (şi rămâne un termen specializat), fie devine ceva care trebuie arătat, un semn de libertate şi, în acelaşi timp, de apartenenţă la grup. De fapt, agletul devine în viziunea tinerilor de azi simbolul unuia din miile de lucruri fără preţ din jurul nostru care capătă şansa unei valorizări momentane prin intermediul unei melodii/ episod de succes. Eghiletul în continuare nu îl va ştii niciun tânăr. Agletul însă da, cât timp acest serial îşi va mai face efectul, deoarece este văzut ca un articol de înfrumuseţare. Şi, să nu uităm, şiretul sub diferitele sale forme fără aglet este un articol de bază în realizarea diferitelor coliere de bazar, ieftine, cu culori care iau ochii, cu aer şic şi de purtat o dată, etc. Dar cum nu am ştiut de aglet, puteam să nu ştiu nici de alte denumiri specifice zonei pantofului. Voi le ştiţi pe următoarele? Ce sunt târlicii? Dar imineii? Ce înseamnă glitter ori un calapod? Şi iată conform unui articol de internet care sunt componentele unui pantof: „bombeu, căpută, limbă, feţe laterale, călcâi, toc, eventual şireturi”.