Pornind de la același verb „ a ordona”, în funcție de modul în care îl conjugăm, mai ales la Indicativ Prezent, vom obține sensuri total diferite.
În primul rând, „ ordona” are sensul de „a da un ordin cuiva”. De exemplu: „Generalul ordonă trupelor să se retragă”. Cel de-al doilea sens, de altfel foarte utilizat și el în limba vorbită de zi cu zi, este acela de „a face ordine”, „a organiza”. De exemplu: „El își ordonează cărțile în bibliotecă”.
Ceea ce se poate observa foarte ușor, este forma diferită a acestora. Deși verbul de la care se pleacă este același la infinitiv, fiind un verb de conjugarea I, în funcție de modul în care se conjugă, acesta își schimbă sensul.
Prin urmare, atenție la confuzie! „Eu ordonez lucrurile”, dar „Le ordon lor să îmi aducă ceva”.
Să vedem așadar conjugarea la modul indicativ, timpul prezent a ambelor variante:
I- ordon, ordoni, ordonă, ordonăm, ordonați, ordonă ( a da ordin, a porunci)
II- ordonez, ordonezi, ordonează, ordonăm, ordonați, ordonează (a organiza , a așeza într-o anumită ordine)
Observăm de asemenea că pentru persoana I și a II-a plural, formele sunt identice în ambele cazuri. Aici vom deduce sensul din context.
cum se scrie corect ? ori cine sau...
asociaza expresiile cu explicatia lor
Cum se scrie corect eram pensionara s-au
cum se scrie conform adresei anexata sau
Cum este corect: mai dureaza sau m ai