1. A da bir cu fugiţii
Având în vedere dezordinea şi abuzurile din acele vremuri, mulţi români alegeau calea pribegiei sau cum am spune astăzi, „dădeau bir cu fugiţii”, adică fugeau sau se sustrăgeau de la obligaţii şi răspundere. Stelian Dumistrăcel susţine că expresia „a da bir cu fugiţii”, se referă la ţăranii care, din cauza fiscalităţii excesive din epoca domniilor fanariote, se refugiau în Balta Brateşului, din regiunea Dobrogei, spre a scăpa de plata birurilor.
2. A da ortul popii
Este o expresie plastică, mai puţin plăcută, adică „a da ortul popii”, care se foloseşte atunci când vorbim despre o persoană care a murit. În trecut, ortul era o monedă de valoare mică, prin care se plătea o taxă preotului care oficia ritualul de înmormântare. În anumite zone din ţară, mai există încă obiceiul de origine păgână de a pune monede în mâna mortului, pe ochi sau pe piept, în credinţa că acesta are nevoie de bani ca să plătească vămile către lumea morţilor. De asemenea, în prezent se mai aruncă cu bani mărunţi la răscruce de drumuri sau se pune câte o monedă într-o batistă de pânză înnodată sau legată cu aţă, la care se mai adaugă onorariul preoţesc, unul deloc neglijabil. Dar asta-i deja altă poveste.
3. Ieftin ca braga
Atunci când achiziţionăm diverse chilipiruri, spunem că au fost „ieftine ca braga”. Foarte puţini mai cunosc şi folosesc în prezent braga, care în trecut a fost o băutură răcoritoare, cu gust acrişor şi miros specific, preparată din făină de mei, porumb sau secară fiartă şi fermentată sau din bucăţele de mămăligă sau pâine fermentate în apă. Era o băutură accesibilă oamenilor săraci din vremurile de altădată care momentan nu mai prezintă vreun interes culinar. Probabil că era destul de respingătoare, ţinând cont de ingredientele şi tehnologia de producţie.
4. Ai carte, ai parte
Elevul silitor este adesea încurajat cu vorbe dulci că, dacă „are carte, are parte” de un viitor mai bun. Este ştiut că în trecut, cartea era un obiect puţin cunoscut în rândul ţărănimii numeroase şi, în consecinţă, termenul de „carte” era folosit mai degrabă cu înţelesul de act sau document, adesea în sensul mai larg de act de proprietate. Aşadar, în acele vremuri de demult, dacă aveai carte sau act de proprietate, aveai parte în faţa instanţei de judecată !
5. S-a dat la lini
Spunem despre o persoană că „s-a dat la linie”, adică s-a îndreptat, s-a acomodat cu o situaţie nouă, ca în cazul elevului îndărătnic la învăţătură care, doar după o pedeapsă severă, „se dă la linie” şi intră, într-un final, în rândul elevilor silitori. Expresia îşi are rădăcinile în istoria modernă a ţării, când autorităţile vremii au decis sistematizarea satelor care erau adesea formate din mici gospodării ţărăneşti sărace risipite în peisajul pastoral, adică fără vreo noimă urbanistică. Îndreptarea situaţiei s-a făcut pe cale legală, prin scoaterea gospodăriilor ţărăneşti „la lumină”, fiind date sau trase „la linie”, de-a lungul unui drum de acces.
este nepotul lui unchisu sau este...
Cum este corect: asti sau a stii?
Cum este corect: trăzvește sau...
PREASFINȚIT SAU PREASFIINȚIT
fine sau finule