Ultimele clipe ale lui Nicolae Labiș. Atentat sau o greșeală fatală? „E al naibii de frumos să simți că trăiești.”

publicat acum 11 luni
Ultimele clipe ale lui Nicolae Labiș. Atentat sau o greșeală fatală? „E al naibii de frumos să simți că trăiești.”

Nicolae Labiş a fost iniţiatorul Mişcării de Rezistenţă anticomunistă în România. Se pare că de aici avea să i se tragă moartea, întrucât în noaptea de 9 spre 10 decembrie 1956, Nicolae Labiș a căzut în mod misterios sub roțile unui tramvai. În realitate a fost un atentat, pus la cale de Securitate şi executat la ordin. După ce i-a fost refuzată internarea la spitatele Colțea și Central, spre zorii lui 10 decembrie a fost internat la Spitalul de Urgență Floreasca.

Doctorul T. Firică își amintește:

„Mi-a revenit trista sarcină să constat încă de la primul examen că accidentatul nu avea nicio șansă: măduva era complet secționată. Tot ceea ce puteam face era să-i prelungim viața cu câteva zile. Restabilind pozițiile vertebrelor, în locul leziunii, pacientul și-a revenit, fapt care i-a umplut de entuziasm pe colegii mei mai tineri, precum și pe prietenii poetului. M-a impresionat credința și dragostea cu care Labiș a fost înconjurat de prieteni în tot timpul cât a fost internat la noi”.


Asemănarea cu Eminescu...

Prietenii lui aduseseră în spital câteva exemplare din volumul „Primele iubiri” (cu deloc miraculoasa copertă a pictorului Miracovici) pe care le-au dăruit celor care-l îngrijeau pe poet.

– „N-au fost niciodată atâția oameni la noi!” i-a spus un infirmier doctorului. Acest lucru l-a pus pe gânduri: „...așa i se întâmplase și lui Eminescu...”.


„Dându-i-se voie să mănânce orice, prietenii și colegii îi aduceau din oraș de toate. Au luat chiar hotărârea, de sărbători, să-i facă un brad. Se spuneau anecdote, se râdea. Dar în 16 decembrie temperatura urcă brusc până aproape de 40 de grade. O intervenție curajoasă a unei interniste restabilește însă temperatura normală. O placă de ghips îi cuprindea spatele, gâtul și ceafa, pentru a-l feri de mișcări. Poetul făcea haz de poziția în care sta: 

- Parcă-s cosmonaut în stare de imponderabilitate!


Poetul la început nu-și dădea seama că va muri (sau cel puțin așa dădea impresia). Spunea bucuros că „moartea l-a ocolit”. Vorbea despre accident minimalizându-l așteptând însă cu seninătate ca fenomenul paraliziei, despre care i se spusese, să se manifeste. Nicolae Labiș, amator de farse, credea că-i jucase morții o ”festă”, socotind totuși accidentul ca un sever avertisment menit să-i temepreze apetitul pentru o viață „boemă”. După câteva zile a realizat însă că nu se va mai desprinde de sicriul de ghips decât spre a-l schimba cu unul de lemn. La un moment dat le-a spus celor de la căpătâiul său:

- „Știți, acum simt o dragoste nebună de viață. E al naibii de frumos să simți că trăiești.”


În acele clipe însă el nu mai simțea nimic. Membrele și trunchiul întreg erau în paralizie, deși într-o frântură de clipă a crezut că-și simte picioarele. Sfârșitul se apropia. În ultimele zile poetul avea amnezii din ce în ce mai lungi și mai dese. Poziția era rigidă, nemișcarea fiind cauzată de unele complicații pulmonare. Apoi au fost atacați și rinichii. I s-a scos ghipsul și i s-a administrat oxigen. În seara zilei de 21 decembrie Nicolae Labiș a înțeles că va muri. Poetul și-a învins însă moartea. A primit-o blând, ca un țăran de la munte. Marele îndrăgostit de Miorița primea moartea asemnea ciobanului, convins că destinul lui se încheiase. Doar faptul că nu-și încheiase opera, abia începută, îl tulbura. Îl ruga mereu pe tatăl lui să-i vorbească despre mamă, despre satul și locurile natale, despre oamenii de acolo. Se întorcea spre copilăria pe care o părăsise prea repede. În ziua de 22 decembrie, la ora 2, inima poetului a încetat să mai bată. A murit strigând:

- „Oxigen, oxigen!”


Plămânii lui obișnuiți cu aerul pădurilor de brad și cu miresmele de primăvară ale câmpurilor de la poalele munților s-au contractat o ultimă dată, căutându-le…Peste câteva zile, aflat la mormântul poetului, doctorul Firică avea să observe că promisiunea prietenilor fusese ținută: așa cum dorise poetul, acolo se afla un brăduț, împodobit cu „bomboane, globuri, cu steluțe și artificii”, care străjuia umila cruce de lemn printre coroanele de un ostentativ și lipsit de emoție lux funerar de pe care cerneala inscripțiilor începuse să se șteargă.



Cuvinte cheie:

URMĂREȘTE-NE!

Despre autor - Mihai

Mihai Zinculescu

Am început proiectul „Cum se scrie?” la începutul anului 2015, dintr-o joacă, mai mult pentru mine. Scânteia ideii s-a aprins în timp ce vorbeam pe chat cu o colegă de clasă și am constatat că nici eu nici ea nu știam cum e corect un anumit cuvânt. După lansarea aplicației, în mai puțin de două zile, aceasta ajunsese la peste 20.000 de descărcări. Următorul pas este să ajungem cea mai mare comunitate de limba română!

Distribuie pe Facebook
Google+