Tu „freci menta”? Originea expresiei „a freca menta”

Tu „freci menta”? Originea expresiei „a freca menta”
Folosim această expresie când vrem să spunem că irosim timpul sau cu înțelesul de lene, comoditate, etc. fără să știm că în trecut aceasta era o muncă (într-adevăr, una ușoară). Acum trei secole, slujitori de casă preferau frecatul meselor cu mentă, ore în șir, în locul muncilor grele. Una din cele mai cunoscute expresii la români este „a freca menta”, cu înțelesul de „lene, comoditate, muncă în dorul lelii”. Spre deosebire de unele expresii a căror origine nu poate fi stabilită cu exactitate, ci mai mult intuită, în acestă situație avem informații precise. masa boieriÎncă din Grecia Antică, exista obiceiul ca înainte de a se așeza lumea la masă, aceasta să fie frecată cu frunze de mentă (pentru un miros plăcut). Răspândirea grecilor în Balcani, mai ales în perioada secolelor XVIII - XIX, odată cu domniile fanariote, au dus acest obicei în spațiul nord-dunărean, unde au existat în permanență comunități puternice ale acestei etnii. Familiile înstărite de români, în permanență amatoare de rafinamente și etichete de comportament în societate, au adoptat în scurt timp acest obicei de a freca masa cu frunze de mentă, care să dea un miros plăcut încăperii și senzația de răcoare pe timpul verii. Din acest moment, expresia capătă un alt înțeles prin faptul că mulți slujitori de casă preferau frecatul meselor cu mentă, ore în șir, în locul muncilor grele precum căratul apei, tăiatul lemnelor, etc.
Citește și 10 Expresii românești și originile lor
De aici și nemulțumirea stăpânilor gospodăriilor vis-a-vis de slujitorii care se fofilau de la muncile adevărate, frecând mesele cu mentă cât era ziua de mare. Din această cauză activitatea s-a transformat într-una depreciativă. Cu trecerea timpului, lumea bună a renunțat la mesele frecate cu mentă în favoarea fețelor de masă din material textil, mult mai elegante, copiind astfel moda occidentală. Expresia „a freca menta” a persistat sub forma ei colorată, specific balcanică, cu înțelesul de a trage chiulul de la muncă.

URMĂREȘTE-NE!

Despre autor - Mihai

Mihai Zinculescu

Am început proiectul „Cum se scrie?” la începutul anului 2015, dintr-o joacă, mai mult pentru mine. Scânteia ideii s-a aprins în timp ce vorbeam pe chat cu o colegă de clasă și am constatat că nici eu nici ea nu știam cum e corect un anumit cuvânt. După lansarea aplicației, în mai puțin de două zile, aceasta ajunsese la peste 20.000 de descărcări. Următorul pas este să ajungem cea mai mare comunitate de limba română!

Distribuie pe Facebook
Google+