Lucruri inedite despre Tudor Arghezi

publicat acum 1 an
Lucruri inedite despre Tudor Arghezi

Tudor Arghezi este unul dintre autorii canonici ai literaturii române și unul dintre cei mai apreciați scriitori pe care i-a dat vreodată România modernă.

Poate că nu este nimic de noutate că numele său adevărat era Ion M. Theodorescu, dar iată câteva lucruri pe care elevii nu le învață din manuale:

S-a născut în 1880, iar de la vârsta de 11 ani, din cauza situației familiale, este nevoit să se întrețină singur, dând meditații.

La 19 ani, Arghezi a intrat la mănăstirea Cernica, de unde pleacă patru ani mai târziu. În romanele sale, poetul a mărturisit că nu era foarte atras de cariera de călugăr, căci autorul ciclului Psalmilor era un eretic și nu un spirit mistic. A recurs la acest refugiu mai mult din comoditate, unul din unchii săi fiind un înalt ierarh al Bisericii Ortodoxe Române. În romanul Cimitirul Buna Vestire a parodiat cu sarcasm lumea monahală.

1914-1916 sunt anii în care intelectualitatea românească se împarte în mai multe tabere: antantofilii, adepții păstrării neutralității și germanofilii. Arghezi a ales cea din urmă tabără, fapt ce i-a adus ulterior numeroase prejudicii. Ca și în cazul multora, alegerea poetului n-a fost dictată de o puternică germanofilie cât de frica de Rusia.

Activitatea sa din acești ani i-a adus un mandat de arestare cu o acuzație și condamnare pentru colaboraționism. A petrecut un an în închisoare împreună cu alți ziariști și scriitori „colaboraționiști”.

În 1967, poetul a murit fiind înmormântat alături de Paraschiva, soția sa, în grădina casei din strada Mărțișor, cu funeralii naționale.

URMĂREȘTE-NE!

Despre autor - Mihai

Mihai Zinculescu

Am început proiectul „Cum se scrie?” la începutul anului 2015, dintr-o joacă, mai mult pentru mine. Scânteia ideii s-a aprins în timp ce vorbeam pe chat cu o colegă de clasă și am constatat că nici eu nici ea nu știam cum e corect un anumit cuvânt. După lansarea aplicației, în mai puțin de două zile, aceasta ajunsese la peste 20.000 de descărcări. Următorul pas este să ajungem cea mai mare comunitate de limba română!

Distribuie pe Facebook
Google+