„Enerva” sau „inerva”?

„Enerva” sau „inerva”?

Adesea am „plăcerea” de a auzi despre cineva cum că se inervează.Vreau să amintesc că există și foarte multe melodii românești pe YouTube, în care interpreții noștrii dragi se inervează sau sunt inervați. Prietenul meu DEX este de altă părere în schimb: a inerva = (despre nervi) A produce o stare de excitare a unui organ sau a unui țesut. – Din fr.innerver. Te poți inerva atâta timp cât ești un nerv, dar o persoană cu siguranță se poate doar enerva (a(-și) pierde calmul, a (se) înfuria)-Din fr. énerver). Așa că de acum înainte, atrageți atenția celor din jur și sugerați-le să se enerveze, și nu să se inerveze că ar fi păcat.

URMĂREȘTE-NE!

Despre autor - Florin

Florin Gherheș

Primul meu contact cu "Cum se scrie?" a fost în momentul în care citeam un articol interesant (era articolul despre „Abracadabra” postat de Mihai Zinculescu – cu aproximativ un an de zile în urmă). Părându-mi-se foarte interesant articolul, am început să cercetez întreg site-ul, citind articol după articol. Îmi plăcea foarte mult ceea ce făcea Mihai aici. Știam, desigur, și de aplicație (pare-mi-se că de la știri) și am zis că e ceva wow. Așa am ajuns să văd că pe atunci Mihai avea nevoie de colaboratori. Am îndrăznit și l-am rugat să îmi permită și mie să postez pe această pagină. Fiind și în domeniu și studiind la o facultate de litere, am considerat această ocupație perfectă pentru mine. Cercetând anumite probleme, am ajuns să cunosc și eu mult mai multe despre frumoasa și uneori încâlcita noastră limbă.

Distribuie pe Facebook
Google+