De ce nu e bine să avansăm înainte?

publicat acum 1 lună
De ce nu e bine să avansăm înainte?

Trebuie să fim atenți și să nu „avansăm înainte”. Acest pleonasm este din ce în ce mai uzat în vorbirea de zi cu zi. De ce este greșit? Este foarte simplu: „a avansa” = „a merge înainte, a progresa”. Prin urmare, el cuprinde deja în sensul lui de bază și nuanța semantică a adverbului „înainte”. Putem să ne exprimăm corect spunând:

avansăm” (și atât)

mergem înainte

progresăm

Cuvinte cheie:

URMĂREȘTE-NE!

Despre autor - Florin

Florin Gherheș

Primul meu contact cu "Cum se scrie?" a fost în momentul în care citeam un articol interesant (era articolul despre „Abracadabra” postat de Mihai Zinculescu – cu aproximativ un an de zile în urmă). Părându-mi-se foarte interesant articolul, am început să cercetez întreg site-ul, citind articol după articol. Îmi plăcea foarte mult ceea ce făcea Mihai aici. Știam, desigur, și de aplicație (pare-mi-se că de la știri) și am zis că e ceva wow. Așa am ajuns să văd că pe atunci Mihai avea nevoie de colaboratori. Am îndrăznit și l-am rugat să îmi permită și mie să postez pe această pagină. Fiind și în domeniu și studiind la o facultate de litere, am considerat această ocupație perfectă pentru mine. Cercetând anumite probleme, am ajuns să cunosc și eu mult mai multe despre frumoasa și uneori încâlcita noastră limbă.

Distribuie pe Facebook
Google+