Cuvântul OA

publicat acum 1 an
Cuvântul OA

.. articol preluat de pe pagina de Facebook a profesorului meu de Limba Romana, dl. Mirea Gabriel ..


Demult... N-aveam nici 30 de ani, copilul meu era pe cale să vină pe lume. Erau alte timpuri, nu neapărat mai bune, dar oricum ce mai contează, vorbesc cumva despre un alt om ale cărui iluzii s-au evaporat în timp. Stăteam la o masă de sufragerie cu un tânăr, Dan cred că se numea. Vorbeam de literatură, mai precis despre posibilitățile sale de exprimare... Îi recomandam să nu mai folosească fraze kilometrice, nefiind îndeajuns de abil pentru ele. Anume să fie atent ca după ce realiza monstrul cu multe subordonate, să-l spargă în fraze scurte, să contragă, să lase unde se poate și lucruri subînțelese. În mod bizar, uneori nevoia de precizie duce la galimatias, respectiv la o vorbărie aproape de neînțeles. Atunci, tânărul Dan m-a întrebat: - Dar cât de mult să reduc? Ideile mele ar ieși desfigurate. Oare orice reducere nu are cumva un cost ascuns, o semnificație mai puțin, o fibră frântă din persuasiunea generală? - Nici așa însă nu poate rămâne. Textul tău acum e tot o singură frază. - Atunci ați vrea să fie un singur cuvânt?... începu el visător. - Nici așa, să nu exagerăm. Totuși, ce vrei să spui cu un singur cuvânt? - Uite, chiar asta. Un singur cuvânt. Să zicem creion. Sau mai bine, fiindcă urmează să vi se nască un bebeluș, cuvântul oa. - Da, mă rog, ce-i cu el? - De ce să nu-l folosim doar pe el? Limba să aibă doar un singur cuvânt. De ce lumea s-a complicat atât de tare și a scornit atâtea cuvinte? Oa acesta să țină loc și de cuvânt și de frază și... chiar de o carte. Câte cărți a scris Nichita Stănescu? Ai răspunde: Oa! Oa! Oa! - Ai fi ridicol! - Dar nici pe Nichita nu l-ar mai chema așa! - Bine, dar cum? - Evident, l-ar chema oa! N-am mai face nici distincția între majuscule și minuscule, ba chiar am spune adio ortografiei, gramaticii, tuturor acestor lucruri obositoare. - Ia stai, vor fi mai mulți de oa într-un mesaj sau va fi doar un cuvânt? - Depinde de mesaj. De obicei, mai mulți. - Păi atunci, n-ai făcut nicio scofală. Reducția asta încântătoare de acuma își va pierde efectul. Uite cum sună să zicem: ”Frumoaso, sună-mă diseară” = Oa, oa, oa. Iar ea îți va răspunde oa, adică da sau oa, adică nu. Să priceapă cine poate. Și atunci, dacă limba ar fi redusă la un cuvânt, l-am suplini cu mijloace extralingvistice... - Hm, nu știu ce să zic. - De altfel, știai că nu pronunțăm practic niciodată un sunet la fel, conform lingviștilor care s-au ocupat de caracteristicile sunetelor? Un cercetător fonolog spunea că urechea umană percepe 235 de tonalități diferite pentru fiecare din cele 1500 de tonuri posibile. În funcție de sentiment am avea mereu un alt oa. Unul al mirării, cu percuția surprizei. Unul al nostalgiei, cu un a nesfârșit. Un oa spus în triluri, ca și cum ai repeta tabla înmulțirii. Va fi diferit acel oa de examen de un oa extemporal oarecare... - Da, toate sensurile s-ar muta dincolo de cuvinte. Și ce rău ar fi în asta? - Păi am auzit o legendă cum că anumite limbi pot fi aduse cu greutate la nivelul scrisului. Unele au avut alfabete necunoscute (alfabetul etrusc, alfabetul olmec, alfabetul Rongo-Rongo ), altele au dispărut (vezi cazul limbii bo, din ultimii ani ). Unele au ajuns să aibă prea puţini vorbitori (limba votică sau limba ter sami ). Altele au dezvoltat civilizaţii izolate care au refuzat contactul cu străinii (limba sentilineză din arhipelagul Andaman sau limba Goroka din din insulele Papua ). Acum cred că înțeleg de ce. Depind prea mult de contextul local și mai ales de interpretarea extralingvistică a vorbitorului. Probabil că ar trebui să inventăm ca noi semne de scris, consemnări ale gesturilor, ale mimicii, ale poziționării individului. Limba săracă, poate având doar un singur cuvânt, poate doar câteva sute, exclusiv orală, s-ar dovedi – dacă luăm în seamă și contextul extralingvistic - poate la fel de bogată ca orice altă limbă. Și-ar arăta seducțiile proprii, sensurile prin care șlefuiește lumea într-un chip numai al ei. De altfel, în limbile sărace, cu câteva sute de cuvinte, există obiceiul aglutinării sunetelor. Să-l luăm pe oa inițial. Ar însemna copil, să zicem. ”Toa” ar însemna mama și copilul. ”Toat” ar fi familia. ”Titoat” ar fi neamul. ”Titoati” ar fi alianța de neamuri și pacea, ”titoatu” ar fi războiul dintre neamuri, dar și moartea. Evident, poate că limbile respective tind să ajungă uneori la cuvinte kilometrice, atât de încărcate de afixe cum este și fraza ta fluvială de la care am pornit. Da, oa sună seducător, dar curând constați că poartă toate sensurile neexprimate altfel. Și apoi... - Și apoi, cum l-ați mai vedea? - Gândește-te la muți. Ori la oamenii cu bebeluși. - Da, fiecare se rezumă la a scoate un singur sunet, deși nici acela nu poate fi bine precizat. Mi-aduce aminte de cerşetorul din tramvaiul 21 care urca la Obor şi începea să ragă câteva sute de sunete pe care nu le înţelegea nimeni. Îi spuneam cerşetorul măgar, iar oamenii îi dădeau fiindcă se speriau de el. - Dar și la animale, gândește-te! - În loc de oa, ham, Sau miau. Sau cucurigu! - Păi vezi! Sunt oare îndeajuns de expresive astfel de unice sunete pentru ca să putem vorbi cu animalele? Probabil că omul a ieșit din ”natură” în momentul când a înmulțit sunetele. Dar să nu trecem la etapa asta. Mai degrabă animalele... - Da, știu ce vreți să spuneți... Au mai multe sunete de fapt. - Nu chiar, deși s-ar putea spune și așa. Oricum măsurătorile au dus la ideea că într-un fel se aude sunetul de împerechere, altfel cel de amenințare, altfel cel de descurajare al rivalilor, cum scria într-un articol despre gibonii thailandezi . De fapt, sunt mai multe manifestări sonore, numai că noi, probabil comozi, ne prefacem că ar fi doar unul. - Dar la bebeluși? - Stai să vezi. Gândește-te că părinții cel puțin în primul an al copilului, trebuie să intuiască ei, ori doctorul în cazuri maladive, ce e cu pruncul. Plânge uneori de foame, uneori din alint, vrea în brațe, dar parcă nu în astea, ci în altele, ar vrea să sugă, dar nici nu prea îi e foame, îi este somn, dar vrea și afară. Vrea să se scarpine cu degetele de la picioare în nas, dar nici n-ar vrea să le miște fiindcă îi e frig. E când mofturos, când vioi peste măsură. Când râde, când plânge. Uneori face temperatură. Alteori stă apatic. Sau doarme prea mult. Da, spune doar oa, dar întreabă-le pe mame! Ele îți vor spune că-și înțeleg perfect bebelușii. Au atâtea forme de comunicare paralelă încât convenționalul, reducționistul oa a fost demult uitat în relația lor. Gânguresc şi vocalizează în ceva care este creuzetul oricărei limbi de pe pământ. Cumva, noi oamenii suntem un regn a cărui civilizație e făcută din ceva care e și dincolo de cuvânt. Doar știi ce se spune despre comunicare? - Ce se spune? - Că nu mai mult de jumătate din ce comunicăm e material lingvistic propriu-zis. Unzic că limbajul e important doar în proporţie de 7%, alţii de 25%, oricum puţin. Restul sunt criterii contextuale, extralingvistice... - Atunci s-ar putea ca o parte din tot ceea ce nu consemnăm în scris să învățăm în primul an de viață. - Dacă ar fi să-l ascultăm pe Freud, cu conceptul lui de subconștient, s-ar zice că da. - Dar... mai e o consecință. E posibil ca nicio limbă să nu fie cu putință să consemneze în scris toate sensurile ei? - Da, cred că așa este. Are de cucerit, conform savanților, încă minimum 50% din comunicare. Prin urmare, atât de mare e procentul în care nu articulăm în cuvinte mesajul nostru. Și apoi... - Da? - Poeții din ce ar trăi? Nu aduc ei noi sensuri, noi coborâri în concret, lumi inedite, orizonturi neașteptate? Poate că poeziile sunt încercări prime de a aproxima ceva din sensurile din limba nenumită. Din limba spargă cum o numea cândva poeta Nina Cassian. Sau filosofii, oamenii de știință, cei care propun nuanțe de orice fel... - Din zona lui oa! - Dacă înțelegem prin oa tot ceea ce spunem, dar fără cuvinte, poate că da. M-am despărțit de tânăr. Ulterior, bebelușul meu a apărut pe lume, o vreme a zis doar oa, (Karpova, 2010)apoi a hotărât să complice lucrurile. Acum face fraze interminabile.

Bibliografie Dumeniuk, I. & Matcaş, N. (1980). Introducere în lingvistică. Chişinău, p. 34 Nicolae, Adrian. (2009). Descifrand trecutul – 8 scrieri inca necunoscute. Preluat pe iunie 6, 2015, de pe http://www.descopera.ro/…/4605408-descifrand-trecutul-8-scr… A mai murit o limbă pe Terra. E vorba de limbajul celui mai vechi trib din lume. (05.02.2010). Preluat pe iunie 6, 2015 de pe http://www.gandul.info/…/a-mai-murit-o-limba-pe-terra-e-vor… Karpova, L. (2010). The 5 Smallest Languages of the World. Pravda.ru. Preluat pe iunie 6, 2015, de pe http://english.pravda.ru/…/112296-5_smallest_languages_wor…/ Lumea lor. Ei sunt ultimii ramasi din cele mai izolate triburi de pe planeta (fotografii ce merita vazute). (2010). Radio.Frecvenţa sufletului. Preluat pe iunie 6, 2015, de pe http://frecventa-sufletului.ro/…/lumea-lor-ei-sunt-ultimii…/ Gibonii thailandezi, mari cîntăreţi cînd simt pericole. (2006). Telegraf. Preluat pe iunie 6, 2015, de pe http://www.telegrafonline.ro/

URMĂREȘTE-NE!

Despre autor - Mihai

Mihai Zinculescu

Am început proiectul „Cum se scrie?” la începutul anului 2015, dintr-o joacă, mai mult pentru mine. Scânteia ideii s-a aprins în timp ce vorbeam pe chat cu o colegă de clasă și am constatat că nici eu nici ea nu știam cum e corect un anumit cuvânt. După lansarea aplicației, în mai puțin de două zile, aceasta ajunsese la peste 20.000 de descărcări. Următorul pas este să ajungem cea mai mare comunitate de limba română!

Distribuie pe Facebook
Google+