Brâncuși e al meu!

publicat acum 1 lună
Brâncuși e al meu!
  • „Brâncuși e al meu"

    De la debutul campaniei pentru cumpărarea „Cumințeniei Pământului”, sculptată de Bâncuși, mesajul campaniei mi-a rămas în minte: „Brâncuși e al meu". Ei bine, m-am gândit eu, pentru ca ceva să fie al meu, trebuie ca mai întâi să îl cunosc. Zis și făcut. Am început să caut informații despre omul Constantin Brâncuși. Acum probabil mă veți întreba, pe bună dreptate: De ce am ales să caut informații despre omul, Constantin Brâncuși și nu despre sculptorul Constantin Brâncuși? Răspunsul este foarte simplu, și las răndurile din Scrisoarea a III-a să lămurească alegerea:

„Astfel încăput pe mâna a oricărui, te va drege,      
Rele-or zice că sunt toate câte nu vor înţelege...      
Dar afară de acestea, vor căta vieţii tale       
Să-i găsească pete multe, răutăţi şi mici scandale -  
Astea toate te apropie de dânşii... Nu lumina          
Ce în lume-ai revărsat-o, ci păcatele şi vina, 
Oboseala, slăbiciunea, toate relele ce sunt    
Într-un mod fatal legate de o mână de pământ;       
Toate micile mizerii unui suflet chinuit         
Mult mai mult îi vor atrage decât tot ce ai gândit."

    Oare chiar așa să fie?! ... Nu mai suntem atrași decât de cancanuri? Eu nu cred asta! Mă puteți acuza de idealism, subiectivism sau oricum altcumva vreți să-i spuneți. Eu cred și susțin abordarea holistică, nu putem înțelege opera fără a înțelege condițiile social-istorice în care aceasta a apărut, sau fără a avea măcar informații sumare despre omul care a creat-o. Desigur, acum, nu trebuie să cădem nici  în extrema cealaltă, după cum bine ne avertiza Roland Barthes: „explicaţia operei este căutată întotdeauna în cel care a produs-o, ca şi cum, prin intermediul alegoriei mai mult sau mai puţin transparente a ficţiunii, cea care şi-ar face auzită mărturisirea ar fi mereu, în ultimă instanţă, vocea unei unice şi ideatice persoane, Autorul.”

    Încercând prin urmare să mă mențin pe linia subțire de demarcație dintre "moartea autorului" și supralicitarea lui pentru înțelegerea operei; vă ofer spre lectură câteva dintre textele și aforismele lui Brâncuși culese de Mircea Zărnescu, publicate în cartea cu titlul eponim:

1. În artă, cea mai importantă este bucuria. Aveți fericirea să contemplați (-să vă minunați)! Acesta este totul.
2. Arta trebuie să apropie, iar nu să depărteze; să umple iar nu să sape prăpăstii - în bietele noastre spirite, și așa îndestul de răscolite de întrebări.
3. Lucrările nu sunt greu de făcut, ceea ce este greu - este să ne punem în starea de a le face.
4. În sufletul meu nu a fost niciodată loc pentru invidie - nici pentru ură, ci numai pentru acea bucurie pe care o poți culege de oriunde și oricând. Consider că ceea ce ne face să trăim cu adevărat este sentimentul permanentei noastre copilării în viață.
5. Plăcerea cu care lucrează artistul este însăși inima artei sale. Fără inimă - nu există Artă! Şi cea dintâi condiție este să iți placă ție, să îndrăgești și să iubești fierbinte ceea ce faci. Să fie (întâi) bucuria ta. Iar prin bucuria ta să oferi bucurie și celorlalți.
6. Dacă arta trebuie să intre într-o comunicare cu Natura, ca să îi exprime principiile, trebuie să îi urmeze, însă, și exemplul acțiunii. Materia trebuie să își continue viața naturală și după ce au intervenit mâinile sculptorului. Rolul plastic pe care materia îl îndeplinește în mod firesc, trebuie încontinuu descoperit și păstrat. A-i da un alt sens decât acela pentru care este menită de la Natură, înseamnă a o ucide.
7. Cumințenia Pământului... a fost încercarea mea de a da de fundul oceanului cu degetul arătător (încercarea de a atinge vechimea, arhaicul). Căci mi-a fost prea mare spaimă când i-am ridicat vălul... Femeia nu trebuie niciodată dezvăluită... Isis trebuia să rămână acoperită de cel puțin unul dintre cele șapte văluri ale frumuseții sale, sub cel al misterului - care îi oferă și prețuirea și nemurirea.
Cumințenia Pământului a fost, pentru mine, ceea ce este cu mult mai adânc femeia dincolo de psihologia dumneavoastră!
8. Academia și școlile de belle arte ne învață oare virtuozitatea? Însă pot imita un corp viu? Minunea vieții este inexprimabilă. Pe pânză și din marmură nu ies decât... cadavre. Arta este altceva decât „redarea" vieții, este transfigurarea ei. Învațăm virtuozitatea de la alții, din muzee, din școli. Ar trebui ca fiecare să fim artistul nostru, artist pentru noi, iar nu pentru alții... în fiecare om zac energii nebănuite, asemenea diamantelor ascunse în pământ. Fiecare își are însă diamantul său. Artistul prelucrează acest diamant brut, îl forjează și îl taie în zeci de fațete, după forma pe care a întrevăzut-o în măruntaie - și după visul său interior
Creația fiecărui artist are nevoie, înainte de a se putea declanșa de o prealabilă atmosferă... orfică.
9. În „Sărutul", nu a fost vorba despre o copie fidelă a două modele - bărbat și femeie, care se drăgostesc, ci despre o viziune a iubirii fără de moarte, pe care eu am văzut-o cu „ochiul minții.” Am eliminat din opera mea tot ceea ce nu era esențialul. Găsiți in această sculptură numai o sugerare a brațelor și a picioarelor, o sugerare a fizionomiilor. Iar cu cât veți privi mai mult această operă, cu atât mai ușor îi veți descoperi sensul: misterul fecundității și al morții rămâne însăși misterul acestei iubiri - care va supraviețui chiar și dincolo de mormânt...
    La sfârșitul acestui articol despre Brâncuși, iată o mostră de modestie rar întâlnită in societatea contemporană.
10. Aş vrea ca lucrările mele să se ridice în parcuri și grădini publice, să se joace copiii peste ele, cum s-ar fi jucat peste pietre și monumente născute din pământ, nimeni să nu știe ce sunt sau cine le-a făcut - dar toată lumea se simtă necesitatea și prietenia lor, ca ceva ce face parte din sufletul Naturii....
11. Nu am făcut niciodată nimic pentru vâlvă (...) Dimpotrivă am înăbușit cu încăpățânare, pe cât mi-a stat în putință, orice soi de spectacol (...) Fiindcă gloria este poate cea mai mare înșelătorie pe care au inventat-o oamenii. Oamenii se iau pe ei înșiși chiar prea în serios. Ei vor mai totdeauna să fie cineva!.. Însă această glorie își bate joc de noi, atunci când ne ținem după ea, iar de îndată ce-i întoarcem spatele, ea este cea care... aleargă în urma noastră.
    Închei articolul cu un ultim sfat pe care Brâncuși îl lasă posterității:
 Din nefericire, ne înclinăm cu toții la vițelul de aur si ingenunchem în fața sacului cu bani - Ar trebui să ne plecăm în fața inteligenței harnice și a meritelor.

După cum puteți observa selecția textelor brâncușiene are o mare doză de subiectivitate, iar lista rămâne deschisă pentru noi intrări. Suntem curioși și de părerile dumneavostră.

Bibliografie:

Zărnescu, Constatin (1980) Aforismele și textele  lui Brâncuși, Scrisul românesc, Craiova.

Site-uri consultate:

  http://www.romanianvoice.com/poezii/poezii/scrisoarea3.php ografie:

http://www.poezie.ro/index.php/essay/164976/Moartea_Autorului

Foto:https://www.google.ro/search?q=brancusi&espv=2&biw=1242&bih=602&source=lnms&tbm=isch&sa=X&ved=0ahUKEwiMgLuN ofQAhWGKsAKHbfAAxcQ_AUIBigB#tbm=



Cuvinte cheie:

URMĂREȘTE-NE!

Distribuie pe Facebook
Google+