10 expresii românești și originile lor

10 expresii românești și originile lor

1. S-a dus pe apa Sâmbetei

Apa sâmbetei era, într-o veche credință, un râu care se vărsa în Infern, deci tot ce cădea în acea apă nu se mai putea găsi. Am scris și un articol „dedicat” acestei expresii: vezi aici „A se duce pe Apa Sâmbetei” - Sens și Origine.

2. Mă simt ca în al 7-lea / 9-lea cer

Expresia e bazată pe credința celor vechi că cerul este alcătuit din mai multe bolte. În boltele de sus, ajungeau cei fericiți, așa că expresia înseamnă că te afli in culmea fericirii, desfătării și bucuriei.

3. Dacă tăceai, filozof rămâneai

Maxima este extrasă din lucrarea „Mangâierile filozofiei” care aparține filozofului antic Boethius. Acesta se afla în închisoare pentru niște declarații care n-au plăcut regelui. Maxima trebuie folosită cu discernământ în împrejurarea când tăcerea poate fi mai inteligentă decât cuvântul.

4. A freca menta

Folosim această expresie când vrem să spunem că irosim timpul, fără să știm că în trecut aceasta era o muncă :) Acum un secol și jumătate în cârciumi, mesele boierilor erau frecate cu mentă pentru a da un miros mai select. Copiii care voiau să câștige un ban frecau menta.

5.Vorbe de clacă

Cu înțelesul de „vorbe fără miez, de flecăreală”. Expresia este legată de mica adunare de vecini de la sat, numită clacă. Vecinii se adunau și ajutau la muncă pe unul dintre ei. Acolo se spuneau tot felul de snoave, de ghicitori și de bârfe din sat.

6. A face capul calendar

Este o expresie veche și a pornit de la faptul că, demult, în calendare apăreau multe cifre, date astronomice, istorice, geografice care nu puteau fi ținute ușor minte.

7. Codrul Vlăsiei

Se întindea din nordul Bucureștilor până la Cernica, Snagov, chiar aproape de Ploiești. A trece prin această pădure era un act de mare curaj pentru că tâlhăriile acolo se țineau lanț. Vorba „ca-n codru Vlăsiei” se aplică și azi celor care fură fără rușine din avutul public. Expresia mai înseamnă un loc fără control, unde domnește jaful și frauda.

8. In vino veritas

Adică „în vin este adevărul”. Expresie veche de peste 2000 de ani, este atribuită poetului grec Alceu, care a trăit cu 6 secole înainte de Hristos. Pe vremea lui, celor bănuiți de fapte rele li se dădea să bea vinuri tari pentru a spune adevărul. Omul la băutură devine vorbăreț și atunci dezvăluie taine pe care le-ar ascunde dacă ar fi treaz.

9. Muncă de Sisif

Sisif a fost un rege legendar, pe care Zeus l-a osândit pentru nesupunere să urce un deal din infern ducând în spinare o stâncă uriașă. Dar cum ajungea în vârf, stânca aluneca și Sisif trebuia să o ia de la început. Expresia se referă la o strădanie istovitoare și inutilă, un efort spre un obiectiv imposibil de atins.

10. Banul n-are miros

Împăratul Vespasian i-a urmat lui Nero și a găsit visteria goală. El a pus multe dări, chiar și pe closete. De atunci, closetele se numesc și vespasiene. Într-o zi, fiul său Titus (viitor împărat) i-a spus că poporul râde și îl bârfește pentru că a scos bani din o sursă mirositoare. Vespasian i-a pus sub nas fiului său o monedă și i-a spus: „Uite, banu n-are miros”.

Mai știți și altele?

URMĂREȘTE-NE!

Despre autor - Mihai

Mihai Zinculescu

Am început proiectul „Cum se scrie?” la începutul anului 2015, dintr-o joacă, mai mult pentru mine. Scânteia ideii s-a aprins în timp ce vorbeam pe chat cu o colegă de clasă și am constatat că nici eu nici ea nu știam cum e corect un anumit cuvânt. După lansarea aplicației, în mai puțin de două zile, aceasta ajunsese la peste 20.000 de descărcări. Următorul pas este să ajungem cea mai mare comunitate de limba română!

Distribuie pe Facebook
Google+